Новости

Modificările la Forma IRM19 și Declarația IPC21, propuse pentru consultări publice

Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la modificarea OMF nr.126/2017 prin care a fost aprobat Formularul tipizat (Forma IRM19) Informația privind stabilirea drepturilor sociale şi medicale aferente raporturilor de muncă și a Instrucțiunii cu privire la modul de completare a formularului nominalizat și OMF nr.94/2020 cu privire la aprobarea formularului tipizat (Forma IPC21) Declarația privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate și a Instrucțiunii cu privire a modul de completare a acesteia, în temeiul căruia actele vor fi aduse în concordanță cu prevederile Legii nr.214/2024 (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală).

 

Necesitatea elaborării proiectului a fost determinată de intrarea în vigoare a modificărilor operate la art.87 alin. (11 ) din Codul fiscal, care au drept scop concretizarea unor indicatori la determinarea proratei la calcularea impozitului pe venit.

 

De asemenea, la 1 ianuarie 2024 a expirat termenul de aplicare a facilității stabilite la impozitul pe venit de care beneficiau salariații agenților economici ale căror activități de bază este realizarea de programe şi corespunde activităților din anexa nr.1 la Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal. Astfel, prin proiect se propune modificarea anexei la Tabelul nr.1 din formularul Declarației IPC21, astfel încât prin anexa respectivă să se declare, pe subdiviziuni, impozitul pe venit aferent plăților salariale efectuate tuturor categoriilor de salariați.

 

Concomitent, se prevede completarea pct. 5 din Instrucțiunea cu privire la modul de completarea a dării de seamă „Informația privind stabilirea drepturilor sociale și medicale aferente raporturilor de muncă (Forma IRM19)”, cu prevederi care specifică modul de prezentare a dării de seamă corectate în cazul depistării unor erori la completarea acesteia, conform art.188 din CF.

 

Astfel, odată cu intrarea modificărilor în vigoare, pct. 5 din Instrucțiune va stabili că la depistarea unor greșeli și/sau erori, contribuabilii au dreptul să prezinte Informația corectată, în condițiile stabilite la art. 188 din CF. În acest caz, în preambulul Informației se va completa rubrica „Numărul dării de seamă care se corectează (se completează)”, care va corespunde numărului documentului din Sistemul Informațional.

 

Conform proiectului, noile reglementări vor intra în vigoare odată cu publicare în MO, iar prima perioadă pentru care se vor raporta obligațiile aferente impozitului pe venit, primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate, conform noilor prevederi, va fi luna iunie 2025.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Министерство финансов Республики Молдова | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

877 просмотры

Дата публикации:

25 Апрель /2025 07:58

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

consultari publice

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon