Новости

Modul de compensare a unor cheltuieli suportate de persoanele fizice ce desfășoară activități independente, elaborat

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării în comun cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) au elaborat proiectul Regulamentului privind modul de compensare a unor cheltuieli suportate de persoanele fizice ce desfășoară activități independente (Regulament) ce va stabili condițiile de acordare a compensațiilor pentru unele cheltuieli efectuate de persoanele fizice ce desfășoară activități independente, reglementate de art. 696 - 6913 din Codul fiscal (CF), care, la data de 31 decembrie 2022, erau titulare de patentă pentru desfășurarea comerțului cu amănuntul.

 

Reiterăm, că începând cu 1 iulie 2023, activitatea de comerț cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri (gherete), pavilioane și din autovehicule, precum și comerțul cu produse alimentare și mărfuri ușor alterabile autohtone, cu condiția respectării cerințelor sanitar-epidemiologice privind depozitarea, păstrarea și comercializarea lor, nu va mai fi admisă în baza patentei de întreprinzător, urmare a intrării în vigoare a modificărilor corespunzătoare efectuate în Legea nr. 93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător. Această schimbare va avea impact asupra titularilor de patente, care vor trebui să treacă la un regim fiscal nou.

 

Conform proiectului, analizat în cadrul ședinței secretarilor generali de stat, vor fi eligibile spre compensare următoarele cheltuieli:

 

1) cheltuieli privind procurarea și instalarea echipamentului de casă și control cu memorie fiscală sau soluțiile digitale aferente acestora;

2) cheltuieli privind amenajarea locului de desfășurare a activității (procurarea mobilierului, cheltuieli de procurare a materialelor de construcție etc.);

3) alte cheltuieli aferente procurării de mijloace fixe sau OMVSD, necesare procesului de organizare și desfășurare a activității.

 

Compensațiile, în condițiile aprobării proiectului în redacția propusă, se vor acorda pentru cheltuielile eligibile suportate de beneficiar începând cu data de 1 ianuarie 2023. Se propune ca mărimea compensației să fie determinată în baza documentelor confirmative aferente cheltuielilor eligibile suportate, dar nu mai mult de 10 000 lei (fără TVA) per beneficiar. Plata compensației se va efectua în termen de 30 de zile din data acceptării cererii și aprobării statutului de beneficiar. Transferul compensației se va efectua de către ODA, prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice (MPay).

 

Proiectul prevede că compensația va putea fi solicitată prin depunerea online a unei cereri de compensare care va fi făcută publică pe pagina web oficială a ODA, conform modelului aprobat de către aceasta. Cererea, depusă de către solicitantul de compensație, potrivit condițiilor propuse, va cuprinde cel puțin numele, prenumele solicitantului de compensație; codul fiscal al acestuia; seria şi numărul patentei; numărul și data confirmării privind luarea la evidență fiscală a persoanelor fizice care desfășoară activitate independentă, reglementată de art. 696 - 6913 din CF; datele de contact; valoarea compensației solicitate.

 

Se prevede că cererea se va depune, autentificată prin semnătură, până la data de 31 august 2023 inclusiv, prin intermediul formularului electronic completat pe pagina web oficială a ODA. Cererile depuse după data menționată nu vor fi examinate.

 

Conform proiectului, SFS va acorda suport și consiliere la solicitarea persoanelor care intenționează să depună cererea la subdiviziunile teritoriale ale SFS și va asigura transmiterea formularului electronic către ODA. Odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului, cât și săptămânal, SFS va prezenta ODA lista privind persoanele fizice înregistrate în calitate de persoană fizică ce desfășoară activitate independentă, conform art. 696 - 6913 din CF și care la 31 decembrie 2022 era titular de patentă pentru desfășurarea comerțului cu amănuntul.

 

Se așteaptă că măsurile de sprijin propuse ar putea reduce barierele financiare și ar încuraja titularii de patentă să se conformeze cerințelor fiscale. Astfel, ei ar achiziționa ECC necesare desfășurării activităților de comerț, îmbunătățind calitatea serviciilor oferite și creând un mediu de afaceri mai competitiv, ceea ce va permite o mai bună supraveghere și un control asupra activităților comerciale, asigurând respectarea normelor și regulamentelor în vigoare.

 

Pentru atingerea obiectivelor propuse a fost estimat un buget de 35 mil. lei, pentru o perioadă de implementare de 4 luni. Dintre cei cca. 4800 de titulari de patentă, se așteaptă că cel mult 90% vor solicita compensația. Această estimare este bazată pe analiza istorică a evoluției numărului titularilor patentei, unde se constată că, în mediu, anual, cca. 10% renunță la acest gen de activitate. Totodată, se presupune că suma medie alocată va fi egală cu cca. 7778 lei, deoarece costurile de tranziție, de la activitatea în baza patentei de întreprinzător la activitatea independentă reglementată, variază de la 6500 până la 10000 lei și urmează să fie justificate prin documentele confirmative ale cheltuielilor eligibile.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1438 просмотры

Дата публикации:

20 Июнь /2023 07:58

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

persoana fizică | compensare | activitate independenta

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon