
Монитор ГНС
Conformitatea administrării TVA de către Serviciul Fiscal de Stat
Informaţie generală
În Republica Moldova, instituțiile cu atribuții în reglementarea și administrarea TVA sînt:- Ministerul Finanțelor - exercită dirijarea metodologică a activității IFPS fără ingerință în activitatea lui, a IFS teritoriale și IFS specializate;
- SFS - este un sistem centralizat de organe fiscale, compus din IFPS de pe lîngă Ministerul Finanțelor, 35 IFS teritoriale și 2 IFS specializate în subordinea IFPS de pe lîngă Ministerul Finanțelor, a cărui sarcină de bază constă în exercitarea controlului asupra respectării legislației fiscale în domeniul administrării TVA, calculării corecte, vărsării depline și în termen la buget a sumelor obligațiilor fiscale.
- Serviciul Vamal - este responsabil de aplicarea TVA la mărfurile introduse pe teritoriul vamal al țării.
Constatări de audit
Importanța TVA și impactul deosebit al variațiilor încasărilor din TVA asupra bugetului de stat sînt demonstrate de ponderea majoră pe care TVA o deține în totalul surselor bugetare în anul 2013, precum și în anii precedenți. Astfel, în anul 2013, TVA administrată de organele SFS a fost încasată în Bugetul Public Național (BPN) în sumă totală de 3,989 mld. lei, ce constituie 99,8% față de indicatorul bugetar precizat (3,997 mld. lei), fiind în creștere față de anul 2012 cu 13,8 %. Auditul a atestat că, în dinamică, ponderea TVA în BPN a evoluat de la 40,7% în anul 2011 pînă la 36,3% în anul 2013, poziționîndu-se după impozitul pe venit, a cărui pondere este de 38,7% (4,258 mld. lei), situaţie cauzată de introducerea, începînd cu 01.01.2012, a cotei de 12% din venitul impozabil pentru persoanele juridice. Analiza veniturilor bugetare, provenite din încasările aferente TVA, relevă că acestea, în anul 2013, au fost în creștere cu 13,8% (sau cu 484,2 mil. lei) comparativ cu anul 2012. Evoluția încasărilor la capitolul TVA este influențată de aplicarea măsurilor politicii fiscale pentru anul 2013, care se exprimă prin: majorarea cotei de la 8% pînă la 20% la producția agricolă primară și la zahărul din sfecla de zahăr; majorarea cotei de la 6% pînă la 8% la gazele naturale și lichefiate, precum și anularea scutirii de TVA la mijloacele fixe depuse în capitalul social al agenților economici. Printre factorii care au influențat neexecutarea indicatorilor planificați sînt: majorarea planului TVA la finele anului cu circa 268,8 mil. lei și modificările din Codul fiscal, fiind restabilit dreptul de trecere în cont a sumelor TVA în baza facturilor fiscale eliberate inclusiv și în anul 2012, înregistrate în Registrul General Electronic a Facturilor Fiscale cu depășirea termenului stabilit. Analiza restanței la plata obligațiilor fiscale aferente plății TVA, denotă că, la finele anului 2013 restanța a constituit - 488,9 mil. lei, dintre care 472,8 mil. lei - la bugetul de stat (BS) și de 16,1 mil. lei - la bugetul unităţilor administrativ-teritoriale (UAT), înregistrînd o tendință continuă de creștere a acestora în perioada 2011-2013. Cea mai semnificativă restanță, în aspectul organelor teritoriale, este înregistrată la IFS din mun. Chișinău, constituind 63,5% din totalul restanțelor, sau 310,6 mil. lei, fiind condiționată de concentrarea în municipiu a 58,3% (12884 de contribuabili) din numărul total al agenților economici plătitori de TVA din Republica Moldova. Verificările privind conformitatea formării și raportării supraplăților la capitolul TVA, au relevat unele neconformități exprimate prin monitorizarea insuficientă de către organele SFS, în unele cazuri, a conformității prezentării și anulării de către contribuabili a declarațiilor privind TVA, în sumă de 6 mil. lei. Auditul atestă imperfecțiunea cadrului legal și tărăgănarea întreprinderii măsurilor de rigoare de către IFPS și Ministerul Finanțelor în cazul unor situații specifice, care au condiționat formarea supraplăților nereale în sumă de 38,1 mil. lei. Concomitent se atestă menținerea practicii, acceptată de organele SFS, cînd unii agenții economici în ultimele zile ale anului 2013 au efectuat plăți în avans. Astfel, doar în cazul a 4 contribuabili identificați de audit, obligațiunile fiscale achitate în „avans" au însumat 20,7 mil. lei, situații ce au determinat majorarea încasărilor față de sumele calculate, diminuarea restanțelor și îmbunătățirea nivelului de executare a indicatorilor planificați. Lipsa funcţionalităţii unor elemente ale sistemului de management și control intern la capitolul înregistrarea agenților economici în calitate de plătitori de taxă pe valoarea adăugată a determinat:- depășirea termenului legal de înregistrare în calitate de plătitor de taxă pe valoarea adăugată;
- diferite modalități de emitere a deciziei privind înregistrarea agentului economic în calitate de plătitor de taxă pe valoarea adăugată;
- neanexarea în dosarul contribuabilului a copiei certificatului de înregistrare ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată;
- abordarea diferită a administrării facturilor fiscale restituite de către agenții economici anulați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată;
- eliberarea de către organele SFS a facturilor fiscale agenţilor economici în data anulării înregistrării în calitate de plătitori de taxă pe valoarea adăugată sau în termeni apropiaţi datei de anulare;
- emiterea facturilor fiscale de către contribuabilii anulați ca plătitori de TVA altor agenți economici plătitor de TVA, ceea ce a permis acestora trecerea în cont a taxei pe valoarea adăugată;
- neaplicarea amenzilor agenților economici care nu s-au conformat cadrului legal și nu au înregistrat facturile fiscale eliberate cumpărătorului în Registrul general electronic al facturilor fiscale;
- lipsa unei evidenţe prompte a tranzacţiilor efectuate de agenţii economici plătitori de taxă pe valoarea adăugată în vederea depistării de către organele Serviciului Fiscal de Stat a evaziunii fiscale şi pseudo-activităţii de întreprinzător, care au impact negativ asupra încasărilor la BPN.
- transmiterea neoperativă a informației de către Inspectoratele Fiscale de Stat Teritoriale către IFPS, obținerea cu întîrziere a răspunsurilor de la IFPS referitor la solicitările parvenite din Inspectoratele Fiscale de Stat Teritoriale;
- efectuarea cu întîrziere a controalelor și vizitelor fiscale, instituirea tardivă a posturilor fiscale;
- imperfecțiunea cadrului legislativ și tărăgănările admise de organele SFS la prevenirea desfășurării pseudo-activității de către contribuabilii care prezintă risc, ce a determinat efectuarea tranzacțiilor per ansamblu în volum de circa 749,1 mil. lei, nefiind achitată TVA la buget;
- depășirea termenelor legale privind restituirea taxei pe valoarea adăugată;
- neaplicarea corectă a cerințelor cadrului normativ în cazurile specifice a condiționat refuzul neregulamentar a restituirii taxei pe valoarea adăugată;
- abordarea neuniformă a cerințelor cadrului normativ la acceptul/refuzul privind restituirea taxei pe valoarea adăugată.
Via | ccrm.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.
2155 просмотры
Дата публикации:
29 Июль /2014 08:56
Ключевые слова
TVA | serviciul fiscal de stat
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии