Монитор ГНС

Misiunea FMI susține modernizarea SFS și vine cu anumite recomandări practice

Avem multe viziuni comune ce țin de eficientizarea și modernizarea Serviciului Fiscal de Stat și apreciem foarte înalt colaborarea cu Misiunea de asistență tehnică a Departamentului Afacerii Bugetar Fiscale (FAD) din cadrul Fondului Monetar Internațional, condusă de dl Thomas Story, însoțit de domnii Aksel Sorensen, Steffen Hansen și Chris Barlow, a declarat astăzi Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul unei întrevederi bilaterale. În cadrul întrevederii, reprezentanții FAD au menționat, în contextul reformelor de modernizare a SFS, necesitatea unei baze adecvate de finanțare, crearea unei echipe puternice de manageri, cât și imperativul unei bune legislații în domeniu. Astfel, este necesar ca SFS să fie condus de un șef puternic, care să supravegheze integritatea implementării reformelor, într-o perioadă în care accentele sunt puse pe consolidarea oficiului și unificarea structurală a autorității fiscale. La același subiect, a fost relevat faptul că SFS a implementat deja multe reforme, dar mai urmează multe de realizat pentru a atinge un salt calitativ și pentru a asigura modernizarea ireversibilă a Serviciului Fiscal de Stat, în condițiile în care oricând există riscuri de a pierde sprijinul politic. Părțile au mai abordat și problema conformării fiscale a persoanelor cu venituri mari, fiind menționate actualele lacune legislative la acest capitol. De asemenea, s-a discutat responsabilizarea penală pentru fraude fiscale, în contextul proiectului de Lege care prevede de a investi Fiscul cu atribuția de urmărire penală a infracțiunilor fiscale, precum și care să fie modalitățile de interacțiune cu alte structuri abilitate ale statului. Notă: În perioada 13-26 mai 2015, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a găzduit Misiunea de asistență tehnică a Departamentului Afaceri Bugetar Fiscale (FAD) din cadrul Fondului Monetar Internațional. Obiectivul acestei Misiuni este de a asigura o evaluare a progreselor obținute de către Serviciul Fiscal de Stat în procesul de dezvoltare a administrării fiscale și, totodată, să ofere recomandări de consolidare a administrării fiscale. Ținând cont că SFS este în procesul de elaborare a unei noi Strategii de dezvoltare, care va acoperi perioada anilor 2016-2020, concluziile și recomandările Misiunii vor servi la stabilirea noilor priorități privind activitatea SFS, cât și la identificarea unor noi metode de anihilare a problemelor existente în domeniul administrării fiscale.

via | www.fisc.md

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба

1316 просмотры

Дата публикации:

26 Май /2015 17:30

Catalogul tematic

Налоговые новости

Ключевые слова

misiunea FMI | SFS | sustinere | modernizare | Reforme

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon