Новости

Noi categorii de plătitori PAM în sumă fixă

Din 1 ianuarie 2023, persoanele fizice incluse la începutul anului de gestiune categoriile de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (PAM) în sumă fixă, care se asigură în mod individual (anexa nr. 2 la Legea nr. 1593/2002 cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală), care pe parcursul anului se includ în categoriile de plătitori ai PAM în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense (devin persoane angajate) și care confirmă achitarea PAM în sumă fixă pentru anul respectiv, vor achita PAM formă de contribuție procentuală la salariu și la alte recompense pentru perioada respectivă, cu posibilitatea de a solicita restituirea PAM în sumă fixă achitată, în cuantum proporțional numărului de zile din anul de gestiune în care acestea a fost neangajată.

 

 

Modificarea art. 23 din Legea nr.1593/2002, operată prin Legea nr. 356/2022 (politica bugetar-fiscală pentru anul 2023), este argumentată de necesitatea eliminării discriminării și corelarea echității între persoanele fizice ce obțin venit din activitatea pe care o desfășoară, prin perfecționarea mecanismelor de achitare a PAM în funcție de veniturile reale, ceea ce va contribui și la creșterea fondurilor AOAM.

 

 

O altă modificare la Legea nr.1593/2002 prevede abrogarea alin.(3) din art.23 care prevedea că persoanele fizice, incluse la începutul anului de gestiune în una dintre categoriile1 de plătitori prevăzute în anexa nr. 2 și care confirmau achitarea primei de AOAM în sumă fixă pentru anul respectiv nu achitau prima în formă de contribuție procentuală din alte drepturi şi venituri obţinute pentru perioada respectivă.

 

Totodată, noua redacție a alin.(4) al aceluiași articol prevede că persoanele cu dizabilităţi severe, accentuate sau medii  și pensionarii care, concomitent, fac parte din categoriile de persoane neangajate, asigurate de Guvern, și din categoriile1 de plătitori ai primelor de AOAM în sumă fixă, care până în anul curent nu achitau PAM în sumă fixă, fiind indicate la pct. 1 din anexa nr. 2 la Legea nr.1593/2002, din anul 2023 vor achita prima respectivă, excepție fiind doar proprietarii de terenuri cu destinaţie agricolă, excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură, indiferent de faptul dacă au dat sau nu aceste terenuri în arendă sau folosinţă pe bază de contract.

 

__________________

b) fondatorii de întreprinderi individuale;

c) persoanele fizice care, pe bază de contract, iau în arendă sau folosinţă terenuri cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură;

d) titularii de patentă de întreprinzător;

d1) persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente în domeniul comerţului cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu mărfuri supuse accizelor;

e) persoanele fizice care dau în arendă unităţi de transport, încăperi, utilaje şi alte bunuri materiale, cu excepţia terenurilor cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură;

f) persoanele fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal.

 

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1870 просмотры

Дата публикации:

09 Январь /2023 07:57

Catalogul tematic

Обязательное медицинское страхование | Новости

Ключевые слова

asigurare medicala

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon