Новости
Noile modificări la CF ce vor fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2026: revizuirea unor noțiuni, majorarea plafonului de înregistrare în calitate de plătitor a TVA
În Parlament, în calitate de inițiativă legislativă a unui grup de deputați, este înregistrat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (ce vizează domeniul fiscal), elaborat în scopul eliminării unor discrepanțe legislative, clarificarea prevederilor și stimularea unor sectoare economice prin ajustări fiscale.
Astfel, se propune expunerea în redacție nouă a pct. 38) din art.5 al Codului fiscal ce vizează noțiunea de „companie promoțională”, în contextul în care redacție actuală nu corespunde programelor elaborate de către mediul de afaceri în vederea promovării vânzărilor și achitărilor fără numerar. Mai mult ca atât, autorii consideră, campaniile promoționale nu trebuie să fie limitate în timp și vor reprezenta acțiuni de promovare a produselor/serviciilor ca urmare a practicilor comerciale implementate de contribuabili.
În condițiile aprobării proiectului în redacția autorilor, prin campanie promoțională se va subînțelege modalitate de promovare a vânzărilor cu sau fără organizarea de concursuri cu scopul promovării vânzărilor, anunțate public, cu acordarea de cadouri, premii, cashback, bonusuri sau alte câștiguri/stimulente ca urmare a practicilor comerciale implementate de contribuabil.
Totodată, se prevede ajustarea art.541 din CF care reglementează subiecții impunerii cu impozitul pe venit în mărimea de 4% - agenții economici ai sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, prin revizuirea condiției de a fi calificat ca subiectul regimului respectiv în partea ce ține de plafonul de înregistrare ca subiectul de TVA.
Având în vedere faptul că se propune majorarea plafonului de înregistrare ca subiect al impunerii cu TVA de la 1,2 mil. lei până la 1,5 mil. lei, se impune necesitatea racordării propunerii date cu reglementările ce țin de aplicarea regimului fiscal preferențial.
Modificarea art.112 alin.(1) și (4) ce prevede majorarea pragului de înregistrare în calitate de plătitor a TVA are drept scop simplificarea administrării fiscale și reducerea poverii administrative asupra întreprinderilor mici.
Obiectele specifice ale propunerii respective vor asigura reducerea costurilor de conformare fiscală pentru un număr semnificativ de IMM-uri, permițând acestora alocarea resurselor către investiții și dezvoltare; stimularea creșterii economice prin încurajarea extinderii activității IMM-urilor fără teama de a atinge rapid pragul de înregistrare ca plătitor de TVA; creșterea competitivității afacerilor mici prin posibilitatea de a oferi prețuri mai competitive; reducerea sarcinilor administrative atât pentru contribuabili, cât și pentru Serviciul Fiscal de Stat.
Conform proiectului, noile prevederi vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2026.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.
233 просмотры
Дата публикации:
03 Декабрь /2025 08:46
Catalogul tematic
Налоговые новости | Бюджетно-налоговая политика
Ключевые слова
Codul fiscal | modificari fiscale | politica fiscală
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии