Новости

Normele cu privire la stabilirea indemnizației lunare pentru personalul din cadrul AAPL vor fi revizuite

Mijloacele financiare necesare pentru acordarea indemnizației lunare pentru personalul din cadrul autorităților administrației publice locale vor putea fi alocate după acoperirea cheltuielilor prevăzute1 la art.29 alin.(5) din Legea nr.397/2003 privind finanțele publice locale, cu respectarea componentelor salariului lunar stabilite2 la art.10 alin.(1) al Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, precum şi după aplicarea valorii de referință corespunzătoare conform legii bugetului de stat pentru anul respectiv.

 

Cancelaria de Stat a elaborat proiectul de hotărâre a Guvernului pentru modificarea Regulamentului-cadru cu privire la stabilirea indemnizației lunare pentru personalul din cadrul autorităților administrației publice locale, aprobat prin HG nr. 308/2023, care vine să realizeze prevederile legislației în vigoare ce vizează capacitatea administrativă adecvată a autorităților administrației publice locale, în scopul stabilirii indemnizației lunare pentru personalul din cadrul acestor autorități.

 

Astfel, pentru lărgirea numărului autorităților administrației publice locale eligibile de a stimula financiar personalul încadrat, legiuitorul a decis extinderea bazei de venituri privind calcularea capacității administrative.

 

În acest sens, s-a decis că este recunoscută capacitatea administrativă ca fiind adecvată statutului legal al autorității publice locale în situația în care cheltuielile administrative ale acesteia nu depășesc 50 % din suma totală a veniturilor proprii, defalcărilor de la impozitele și taxele de stat și transferurilor cu destinație generală. De menționat, că actualmente formula de calcul pentru calcularea capacității administrative adecvate nu include transferurile cu destinație generală.

 

În aceste condiții, proiectul prevede completarea Regulamentului-cadru cu noțiunea „transferuri cu destinație generală” prin care se vor subînțelege mijloace financiare care se formează din impozitul pe venitul persoanelor fizice, nealocat sub formă de defalcări la bugetele locale şi o cotă-parte din impozitul pe venitul obținut din activitatea de întreprinzător, stabilită în legea bugetară anuală, pe baza datelor din ultimul an pentru care există execuție bugetară definitivă.

 

Conform notei de întemeiere la proiect, implementarea noilor prevederi necesită cheltuieli financiare suplimentare alocate din sursele veniturilor proprii și defalcărilor de la impozitele și taxele de stat și transferurilor cu destinație generală ale autorităților administrației publice locale.

 

Se propune ca noile reglementări să fie puse în aplicare odată cu publicarea modificărilor în Monitorul oficial.

-------------------------

1 Legea nr.397/2003 privind finanțele publice locale

 

Articolul 29. Executarea de casă a bugetelor locale

(5) Finanțarea cheltuielilor se efectuează pe măsura încasării mijloacelor bănești la conturile bugetului, cu respectarea următoarelor priorități: 

a) onorarea angajamentelor de deservire a datoriei unităților administrativ-teritoriale; 

b) cheltuielile de personal, de achitare a indemnizațiilor, a compensațiilor, a alocațiilor și a ajutoarelor sociale; 

c) cheltuielile pentru resursele termoenergetice;

d) cheltuielile din fondul de rezervă al autorității administrației publice locale. 

 

Legea nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar

 

Articolul 10. Componentele salariului lunar

1) Salariul lunar al personalului din unitățile bugetare pentru activitatea desfășurată pe durata normală a timpului de lucru stabilită de lege este constituit din:

a) partea fixă, compusă din:

– salariul de bază;

– sporul lunar în valoare fixă;

– sporul lunar pentru gradul profesional;

– sporul lunar pentru deținerea titlului științific și/sau științifico-didactic;

– sporul lunar pentru deținerea titlului onorific;

b) partea variabilă, care cuprinde:

– sporul pentru performanță;

– sporuri cu caracter specific.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

664 просмотры

Дата публикации:

05 Июнь /2024 08:00

Catalogul tematic

Налоговые новости | Местные публичные финансы

Ключевые слова

finante publice | îndemnizaţie lunară | acte normative

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon