Новости

Noua lege a subvenționării în agricultură a fost publicată

În Monitorul Oficial din 8 iulie curent a fost publicată Legea nr. 126 din 29 mai 2025 privind finanțarea, gestionarea și montorizarea politicii agricole, prin care se instituie un nou cadru normativ ce va reglementa subvenționarea în agricultură. Această lege va intra în vigoare treptat, primele prevederi urmând a fi puse în aplicare începând cu 1 ianuarie 2026.

 

Precizăm că la moment cadrul normativ ce reglementează domeniul subvenționării agriculturii este stipulat de Legea nr. 71/2023 cu privire la subvenționare în agricultură și mediul rural, însă prin adoptarea noii legi se urmărește inclusiv implementarea acțiunilor prevăzute de Programul Strategic al Politicii Agricole (PSPA).

 

În primul rând, legea reglementează acordarea sprijinului financiar din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, stabilind criterii obiective și nediscriminatorii pentru accesarea fondurilor. 

 

Astfel, PSPA prevede atât intervenții sectoriale (fructe si legume; produse apicole; vitivinicol, dar și alte sectoare conform Listei produselor agricole si alimentare), precum și intervenții pentru dezvoltarea rurală, ce se referă la plati sau sprijin pentru următoarele tipuri de intervenții:  angajamente în materie de mediu și de climă și alte angajamente în materie de gestionare;  investiții în irigații; investiții în produse agroalimentare cu valoare adaugată;  susținerea tinerilor fermieri; înființarea și dezvoltarea întreprinderilor în mediul rural, sprijinirea micilor fermieri și a fermelor de familie; instrumente de gestionare a riscurilor; inițiativa LEADER, precum și schimburi de cunostințe și diseminarea informațiilor. Aici este important de menționat că  plafoanele și conditiile specifice de acordare a sprijinului financiar pentru interventiile sectoriale și cele pentru dezvoltare rurală vor fi uterior incluse în PSPA.

 

Totodată, sprijinul acordat în cadrul PSPA va putea  lua oricare dintre următoarele forme: rambursarea costurilor eligibile suportate efectiv de beneficiar;  costuri unitare;  sume forfetare, dar și finantare la rate forfetare

 

De asemenea, legea prevede și instituirea unui sistem integrat de administrare și control, ce  se va aplica intervențiilor bazate pe suprafață și pe animale, dar în măsura în care va fi necesar, sistemul integrat va fi utilizat, de asemenea, pentru gestionarea și controlul conditionalității și pentru intervențiile din sectorul vitivinicol.

 

Printre obiectivele noii legi se regăsesc sprijinirea veniturilor fermelor și a rezilienței sectorului agricol; îmbunătățirea orientării spre piață și sporirea competitivități fermelor atât pe termen scurt, cât si pe termen lung, inclusiv punerea unui accent mai mare pe cercetare, tehnologie și digitalizare;  îmbunătățirea poziției fermierilor în cadrul lanțului valoric și nu în ultimul rând, contribuirea la atenuarea schimbărilor climatice și la adaptarea la acestea, precum și promovarea energiei durabile.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

256 просмотры

Дата публикации:

09 Июль /2025 07:40

Catalogul tematic

Subvenționarea în agricultură | Cельское хозяйство

Ключевые слова

fermieri | Cельское хозяйство | subventie

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon