Новости

Obligația fiscală neachitată de până la 100 de lei nu va fi considerată restanță în buget în cazul radierii GȚ inactive

Suma neachitată a obligației fiscale în cuantum de până la 100 de lei ar putea să nu fie considerată restanță la bugetul de stat în cazul radierii gospodăriilor țărănești (de fermier) inactive.

 

Un proiect de lege în acest sens este înregistrat în Parlament, fiind elaborat ca urmare  a adresărilor multiple din partea entităților implicate în procesul de radiere a GȚ inactive.

 

Astfel, se propune suplinirea art. 129 din Codul fiscal, astfel încât să nu constituie restanță asigurarea executării art.1 (alin.2, lit f.) din Legea nr. 51/2022 privind instituirea unor măsuri de susținere a activității gospodăriilor țărănești (de fermier), ce prevede condițiile de radiere a GȚ inactive din Registrul gospodăriilor țărănești (de fermier) și din Registrul fiscal de stat. Reamintim, această lege a fost aprobată în scopul simplificării procesurii de radiere a GȚ inactive.

 

După cum se menționează în nota proiectului, în procesul de implementare al Legii nr. 51/2022 s-a identificat faptul că pentru o bună parte din GȚ de-a lungul timpului au fost calculate plăți care formează datorii istorice pentru respectivii agenți economici. În majoritatea cazurilor aceste datorii sunt neînsemnate și nu depășesc suma de 100 de lei.

 

La momentul actual CF prevede că nu constituie restanță la buget suma neachitată a obligaţiilor fiscale în cuantum de până la 100 de lei în scopul  beneficierii de reducere cu 50% a amenzii pentru încălcarea fiscală; neprezentării / anulării dispoziţiei de suspendare a operaţiunilor la contul bancar şi/sau contul de plăţi al contribuabilului, emisă pentru asigurarea încasării restanţelor; atestării lipsei restanţelor faţă de BPN ale contribuabililor; asigurării executării art.13 pct.8) din Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi; asigurării executării art.131 alin.(7) din CF și luării în evidență fiscală a conturilor bancare și/sau a conturilor de plăți în condițiile prevăzute la art. 167 din CF.

 

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Парламент Республики Молдова | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

631 просмотры

Дата публикации:

09 Март /2023 13:38

Тематика:

Новости

Ключевые слова

Codul fiscal | proiect de lege | intreprinzatori inactivi | obligaţie fiscală | GT

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon