Новости

Șomerul va demonstra că este în căutarea activă a unui loc de muncă

Pe perioada aflării la evidență în calitate de șomer, persoana va trebui să demonstreze că este în căutarea activă a unui loc de muncă în mod individual, cum ar fi studierea ofertei locurilor de muncă afişate pe portalurile oficiale,  participarea la un interviu de angajare sau prezentarea CV-ului.

 

Cabinetul de miniștri a susținut ieri, 26 aprilie curent,  un proiect de hotărâre pentru modificarea procedurilor privind accesul la măsurile de ocupare a forței de muncă, aprobate prin HG nr. 1276/2018.

 

Conform proiectului, șomerul va transmite lunar, în scris, în ziua prezentării la subdiviziunea teritorială, un raport cu privire la activitățile realizate în căutarea unui loc de muncă, cu indicarea informațiilor privind ofertele de locuri de muncă studiate (ocupațiile, condițiile de muncă oferite, angajatorii care oferă locuri de muncă); angajatorii contactați (se va indica data, luna, anul când s-a luat legătura angajatorii contactați, date de contact ale acestora); persoană responsabilă de oferirea informațiilor privind locul de muncă vacant; locul de muncă căutat și rezultatele căutării (CV prezentat la angajator, în așteptarea desfășurării interviului de angajare, angajat).

 

Totodată, HG nr. 1276/2018 se va completa cu procedura de certificare a cunoștințelor și a competențelor dobândite în contexte de educație nonformală și informală – ce reprezintă o măsură activă de ocupare a forței de muncă, care are drept scop creșterea șanselor de angajare în câmpul muncii ale șomerilor care au rezultate relevante ale învățării, definite sub formă de cunoștințe, abilități, competențe obținute până la solicitarea validării prin educație nonformală și informală.

 

Certificarea cunoștințelor și competențelor dobândite în contexte de educație nonformală și informală se realizează în cadrul Centrelor de validare a educației nonformale și informale, iar somerii vor beneficia gratuit de certificarea cunoștințelor și competențelor o singură dată, pentru fiecare perioadă de înregistrare cu statut de șomer.

 

ANOFM va achita șomerilor beneficiari ai măsurii cheltuielile de transport public, suportate de șomer pentru fiecare rută realizată, din localitatea unde își au locul de trai, conform adresei declarate de persoană în cererea depusă la data înregistrării cu statut de șomer, până în localitatea amplasării prestatorului de servicii de certificare, în baza biletului de călătorie prezentat.

 

Totodată, șomerii-cursanți care se instruiesc la locul de muncă în cadrul unității,  pe perioada instruirii la locul de muncă li se acordă o bursă lunară neimpozabilă, în cuantum de 35% din salariul mediu lunar pe economie pentru anul precedent, care se acordă proporțional frecvenței la cursurile de instruire.

 

 

 

 

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Национальное агентство занятости населения | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1440 просмотры

Дата публикации:

27 Апрель /2023 07:59

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

ANOFM | şomeri

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon