Панорама
Cum a ajuns Serbia în pragul falimentului
„Fără aceste măsuri am intra în faliment peste doi ani”, a declarat Lazar Krstic, ministrul sârb al Finanţelor.Jumătate din PIB se duce în salarii şi pensii Serbia se confruntă cu o perioadă de recesiune, înregistrând o contracţie economică de 1,7% în 2012, în timp ce rata naţională a şomajului a urcat la 24%. Aceasta este a doua perioadă de recesiune prin care trece Serbia în mai puţin de trei ani. Cu toate acestea, banca centrală estimează o creştere economică de 2% pentru 2013 şi 2,5% în 2014, pe fondul avansului exporturilor şi a producţiei agricole peste aşteptări. În momentul de faţă, estimările guvernamentale anunţă un deficit bugetar de 4,7% din Produsul Intern Brut (PIB), însă analiştii susţin că, în realitate, acesta se va ridica la peste 8% pe întregul an. Datoria publică a statului este situată la 66,1% din PIB. Cheltuielile bugetare prea ridicate sunt cele care au dezechilibrat economia sârbă, sunt de acord analiştii. Anual, Belgradul cheltuieşte mai bine de jumătate din PIB (adică peste 30 de miliarde de euro din 59,2 miliarde de euro) pentru plata salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Tensiunile politice ameninţă redresarea economică, de aceea, programul de austeritate derulat acum este menit, în primul rând, să reducă cheltuielile statului, dar un scop la fel de important este recâştigarea încrederii pieţelor.
„Pur şi simplu trebuie să reducem deficitul bugetar. Modalitatea în care vom distribui reducerile între diverse instituţii şi diverşi beneficiari ai bugetului va fi în primul rând un proces politic”,a explicat Krstic, aducând în discuţie şi cealaltă problemă majoră care a contribuit la această situaţie şi anume tensiunile politice. Planurile ambiţioase de austeritate au fost anunţate încă de săptămâna trecută de vicepremierul Aleksandar Vucic, liderul Partidului Progresiv, partenerul majoritar în coaliţia aflată la guvernare. De cealaltă parte, premierul Iviţa Dacic, liderul Partidului Socialist, s-a arătat reticent în aplicarea reducerilor şi chiar a amânat prezentarea programului de tăieri.
via adevarul.ro
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1695 просмотры
Дата публикации:
09 Октябрь /2013 09:46
Тематика:
Новости
Ключевые слова
Serbia | faliment | FMI
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии