Панорама
România: Guvernul reduce limita veniturilor pentru microîntreprinderi începând cu 2014
"Având în vedere necesitatea creării unui cadru general pentru întreprinderile mici, în ceea ce priveşte aplicarea unor reguli corelate din punct de vedere contabil, al taxei pe valoarea adăugată şi al impozitului pe veniturile microîntreprinderilor şi ţinând seama de dificultăţile întâmpinate de persoanele juridice care au ca obiect de activitate consultanţa şi managementul, legat de aplicarea sistemului de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor, dar care nu realizează din activitatea desfăşurată, astfel de venituri, se impune modificarea condiţiilor de încadrare a unei persoane juridice române în categoria microîntreprinderilor, în sensul modificării condiţiei de intrare în sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor referitoare la nivelul veniturilor realizate, de la 65.000 euro la 220.000 lei, şi introducerii condiţiei de ieşire din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor dacă ponderea veniturilor realizate din consultanţă şi management este peste 20%", se arată în document.Intenţia Guvernului de a schimba regulile pentru microîntreprinderi a fost anunţată de MEDIAFAX în urmă cu o lună, iar proiectul de ordonanţă relevă că modificarea va fi aplicată chiar din luna ianuarie. Astfel, dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 220.000 lei sau ponderea veniturilor realizate din consultanţă şi management în veniturile totale este de peste 20 % inclusiv, aceasta va plăti impozit pe profit. Calculul şi plata impozitului pe profit vor fi efectuate începând cu trimestrul în care au fost depăşite aceste limite, luând în considerare veniturile şi cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal. Impozitul pe profit datorat reprezintă diferenţa dintre impozitul pe profit calculat de la începutul anului fiscal până la sfârşitul perioadei de raportare şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat în cursul anului respectiv. În prima parte a acestui an, minstrul pentru IMM şi mediul de Afaceri, Maria Grapini, a declarat în repetate rânduri că a cerut Ministerului Finanţelor reducerea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor de la 3% la 1,5%, mai ales că de la începutul acestui an regimul a devenit obligatoriu.
via www.mediafax.ro
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1499 просмотры
Дата публикации:
07 Ноябрь /2013 10:28
Тематика:
Новости
Ключевые слова
guvernul | România | venituri | microintreprinderi
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии