Новости

Protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea agenților biologici

Regulamentul privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea agenților biologici la locul de muncă (Regulament) care urmează a fi aprobat de către Guvern, va stabili cerințele minime în domeniul protecției lucrătorilor împotriva riscurilor asupra securității și sănătății lor, rezultate sau susceptibile a rezulta dintr-o expunere la agenți biologici la locul de muncă, inclusiv prin prevenirea acestor riscuri.

 

Ministerul Sănătății de comun cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică a elaborat proiectul Regulamentului, discutat în cadrul ședinței secretarilor generali de stat, scopul căruia este protejarea lucrătorilor împotriva riscurilor asupra securității și sănătății lor care rezultă din expunerea la agenți biologici la locul de muncă. În acest context se propune evaluarea riscurilor, înlocuirea agenților biologici periculoși, măsuri de igienă și protecție individuală, și instruirea lucrătorilor.

 

În condițiile aprobării proiectului în redacția propusă de autor, în sensul Regulamentului se vor aplică următoarele noțiuni: agenți biologici – microorganisme, inclusiv microorganismele modificate genetic, culturile celulare și endoparaziții umani care sunt susceptibili de a provoca o infecție, o alergie sau o intoxicație (clasificați în 4 grupe); microorganism – o entitate microbiologica, celulara sau nu, capabilă să se reproducă sau să transfere material genetic; cultură celulară – creșterea in vitro a celulelor izolate din organisme multicelulare.

 

Noile prevederi se vor aplica lucrătorilor, care în timpul desfășurării activității profesionale, sunt expuși sau riscă să fie expuși la agenți biologici. În vederea evaluării riscului pentru sănătatea și securitatea lucrătorilor și stabilirii măsurilor preventive, va fi necesară determinarea naturii, nivelului și duratei de expunere a lucrătorilor la agenți biologici, pentru toate activitățile care prezintă risc de expunere la aceștia.

 

Pentru toate activitățile care implică agenți biologici care constituie risc pentru sănătatea și securitatea lucrătorilor, angajatorul va fi obligat să întreprindă mai multe măsuri, inclusiv, să asigure condițiile corespunzătoare ca lucrătorii să nu servească masa în zonele de lucru unde exista riscul de contaminare cu agenți biologici; să furnizeze lucrătorilor echipament de protecție individual adecvat; să asigure lucrătorii cu spații dotate cu instalații igienico-sanitare adecvate, care pot include soluții/picături pentru ochi și/sau substanțe antiseptice pentru piele etc.

 

În noile condiții, angajatorul va trebui să dețină Lista lucrătorilor expuși la agenți biologici, în care se vor regăsi informația cu privire la lucrătorii expuși la agenții biologici, indicând tipul muncii efectuate și agentul biologic la care au fost expuși, precum și evidența expunerilor, accidentelor și incidentelor. Lista lucrătorilor se va păstra timp de cel puțin 10 ani de la terminarea expunerii. Păstrarea listei se va asigura timp de 40 de ani de la ultima expunere, în cazul expunerilor susceptibile ca rezultat a unor infecții: cu agenți biologici despre care se știe că pot provoca infecții persistente sau latente; care nu pot fi diagnosticate înainte ca boala să se declanșeze, mulți ani mai târziu; care au perioade de incubație deosebit de lungi; care provoacă boli recrudescente pe o perioadă lungă, în pofida tratamentului aplicat; care pot lăsa sechele grave pe termen lung.

 

De menționat că odată cu intrarea în vigoare a noului act normativ, prevederile acestuia urmează a fi aplicate de către persoanele fizice și juridice, indiferent de tipul de proprietate.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

572 просмотры

Дата публикации:

11 Июль /2024 08:00

Catalogul tematic

Физическое лицо | Юридическое лицо | Налоговые новости

Ключевые слова

sănătate | securitate | măsuri de protecție | expunere economică

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon