Новости

Peste 10 zile expiră termenul de achitare a impozitului pe avere

Amintim contribuabililor că, la data de 26 decembrie (având în vedere că 25 decembrie este zi de odihnă) expiră termenul-limită  de achitare impozitului pe avere. Conform prevederilor art. 2871 din Codul fiscal, acesta reprezintă impozitul aplicat asupra averii contribuabilului sub formă de bunuri imobiliare cu destinație locativă, inclusiv căsuțele de vacanță (cu excepția terenurilor), în cazul în care acestea satisfac condițiile specificate în titlul VII „Impozitul pe avere” din CF.

 

Termenul de calculare a acestui impozit şi de prezentare a avizelor de plată se realizează de către Serviciul Fiscal de Stat până la data de 10 decembrie pentru situaţia existentă la 1 noiembrie a anului de gestiune și este stabilit în art. 2876 din CF. Perioada fiscală pentru calculul impozitului pe avere este legiferată în art. 2875 din CF şi constituie anul calendaristic. Respectiv, la situaţia din 1 noiembrie 2022, se stabilesc subiecţii şi obiectele impozabile cu impozitul pe avere pentru perioada fiscală 2022. Subiecți ai impunerii cu impozitul pe avere sunt persoanele fizice - proprietari ai bunurilor imobiliare cu destinație locativă, inclusiv căsuțele de vacanță (cu excepția terenurilor), pe teritoriul RM.

 

În cazul în care bunurile imobiliare se află în proprietate (în folosință) comună în diviziune a mai multor persoane, subiect al impunerii este considerată fiecare dintre aceste persoane, în cota-parte care îi revine.

 

În cazul în care bunurile imobiliare se află în proprietate comună în devălmăşie, subiect al impunerii este considerat, în baza acordului comun, unul din proprietari (coproprietari). În acest caz, toți proprietarii (coproprietarii) poartă o răspundere solidară pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale. Dreptul de proprietate în cazul bunurilor imobile, conform prevederilor art. 321 din Codul civil, se dobândeşte la data înscrierii în registrul bunurilor imobile, cu excepțiile prevăzute de legislație. În registrul bunurilor imobile, potrivit art. 496 din Codul civil, sunt descrise imobilele şi sunt indicate drepturile reale care au ca obiect aceste bunuri.

 

Modul de colectare a datelor despre obiectele evaluării este stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 827/2020  cu privire la evaluarea și reevaluarea bunurilor imobile în scopul impozitării. Potrivit pct. 35 din Regulament, în scopul asigurării calității evaluării bunurilor imobile şi informării proprietarilor bunurilor imobile despre rezultatele evaluării, organele cadastrale, înainte de transmiterea informației Serviciului Fiscal de Stat, vor comunica datele despre valoarea estimată şi factorii valorici ce au contribuit la determinarea ei proprietarilor bunurilor imobile sau altor titulari de drepturi, folosind procedura de notificare.

 

Obiect al impunerii cu impozitul pe avere îl constituie bunurile imobiliare cu destinaţie locativă, inclusiv căsuţele de vacanţă (cu excepţia terenurilor), precum şi cotele-părţi, a căror totalitate întruneşte cumulativ următoarele condiţii: a) valoarea estimată totală constituie 1,5 mil. lei şi mai mult; b) suprafaţa totală constituie 120 m2 şi mai mult. Respectiv, nu consideră obiect al impunerii bunurile imobiliare, inclusiv cotele-părţi aflate în posesia persoanei, a căror valoare totală nu depăşeşte 1,5 mil. lei şi/sau suprafaţa nu depăşeşte 120 m2.

 

Baza impozabilă a bunurilor imobiliare constituie valoarea estimată a acestor bunuri, apreciată de către organele cadastrale teritoriale. Cota impozitului pe avere, conform art. 2874 din CF, constituie 0,8% din baza impozabilă. Impozitul pe avere se achită la bugetul de stat în termen de până la 25 decembrie a anului de gestiune.

 

Recomandăm să examinați și:

 

Impozitul pe avere: corectarea erorii la înscrierea obiectului

 

Impozitul pe avere în cazul bunurilor gajate

 

Impozitul pe avere în cazul vânzării imobilului cu rezerva proprietății

 

Subiectul impunerii a impozitului pe avere în cazul proprietății comune

 

Data înregistrării proprietății comune în devălmășie

 

Dreptul de posesie asupra imobilului: achitarea impozitului pe bunuri imobiliare și a impozitului pe avere

 

Impozitul pe avere pentru garajele de pe lângă casa de locuit

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

823 просмотры

Дата публикации:

16 Декабрь /2022 08:00

Тематика:

Новости | Поимущественный налог | Физическое лицо

Ключевые слова

termen de achitare | impozit pe avere

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon