Новости

Planul național de dezvoltare: priorități ce vor sta la baza elaborării Cadrului bugetar pe termen mediu 2026-2028

Planul național de dezvoltare 2026-2028 (PND) – un document de referință în procesul de elaborare a Cadrului bugetar pe termen mediu (CBTM), pentru o perioadă de 3 ani, a fost aprobat de Guvern oprin Hotărârea nr. 238 din 29 aprilie 2025 și publicat în Monitorul Oficial din 19 mai curent.

 

Este important de accentuat faptul că prioritățile aprobate în PND vor sta la baza elaborării Cadrului bugetar pe termen mediu pentru perioada 2026-2028, în conformitate cu principiile și regulile bugetar-fiscale stabilite de cadrul normativ.

 

Documentul include inclusiv Lista proiectelor investiționale propuse spre finanțare din Facilitatea de reformă și creștere pentru Republica Moldova. Lista este una indicativă fiind destinată discuțiilor și aprobării în cadrul Platformei de investiții pentru politica de vecinătate, inclusiv volumele totale de investiții și termenele de punere în aplicare preconizate. La elaborarea listei au fost respectate următoarele criterii: corelarea cu angajamentele și prioritățile naționale de dezvoltare; susținerea măsurilor de sprijinire a integrării Moldovei în piața unică a UE și impactul economic și social.

 

Astfel, proiectele planificate în PND 2026-2028 urmează a fi reflectate în CBTM pentru perioada 2026-2028, prin intermediul Strategiilor Sectoriale de Cheltuieli. În acest scop, pentru fiecare proiect au fost estimate costurile de implementare și indicate sursele de acoperire a acestora. Costul total de implementare a proiectelor planificate, pentru întreg ciclul de viață al proiectelor se estimează la 164 185 277 mii lei, inclusiv pentru perioada 2026-2028, circa 10 % (17 231 380 mii lei) fiind costuri finanțate din bugetul de stat, 36 % (58 916 952 mii lei) din asistență externă și 46 % (76 164 387 mii lei) - costuri neacoperite. Pentru anul 2026, resursele financiare necesare pentru realizarea reformelor planificate se estimează la 63 889 554 mii lei, pentru anul 2027 – la circa 47 801 304 mii lei, iar pentru anul 2028 – la 40 621 861 mii lei.

 

Printre obiectivele generale incluse în Planul național de dezvoltare se enumeră creșterea veniturilor din surse durabile și atenuarea inegalităților, îmbunătățirea condițiilor de trai, garantarea educației corespunzătoare și de calitate pentru toți pe tot parcursul vieții etc. Obiectivele sunt corelate inclusiv cu Planul de creștere economică a Republicii Moldova. Astfel, în PND sunt prevăzute mai multe acțiuni în acest sens, cum ar fi:  creșterea competitivității mediului antreprenorial prin îmbunătățirea cadrului administrativ și de reglementare și digitalizarea sporită; consolidarea sistemului public de sprijin pentru IMM-uri, sporind eficiența și relevanța sprijinului guvernamental acordat antreprenorilor pentru a stimula competitivitatea; dezvoltare industrială și a serviciilor, consolidarea și diversificarea accesului la finanțare pentru companii.

 

De asemenea, PND mai conține acțiuni precum: creșterea competitivității la export a comerțului cu mărfuri din Republica Moldova; măsuri sanitare și fitosanitare; consolidarea politicilor active pe piața forței de muncă și facilitarea participării pe piața muncii și combaterea muncii nedeclarate și a exploatării muncii.

 

Alte acțiuni din PND corelate cu Planul de creștere economică:

  • consolidarea sistemului de transport, a rețelei și a capacităților instituționale; îmbunătățirea conectivității transporturilor prin rețea feroviară reabilitată și modernizată;
  • îmbunătățirea capacităților de cercetare și inovare în domeniile prioritare ale strategiei de specializare inteligentă;
  • reducerea nepotrivirii dintre competențe și cerințele pieței muncii prin educație și formare profesională îmbunătățite;
  • diversificare a ofertei turistice; consolidarea capacităților IMM-urilor în turism.

 

Documentul poate fi consultat integral în Monitorul Oficial din 19 mai, Nr.237-240 (9747-9750).

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

271 просмотры

Дата публикации:

20 Май /2025 07:56

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

climatul investițional | CBTM | cresterea veniturilor | strategia de dezvoltare a ţării

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon