Новости
Plata pentru poluarea mediului urmează a fi revizuită
Republica Moldova va continua tranziția către o economie verde. În acest scop Ministerul Mediului a elaborat conceptul Programului de promovare a economiei verzi pentru anii 2023-2025, care a fost prezentat astăzi, 18 ianuarie, pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru.
După cum a menționat ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, acțiunile incluse în acest Program vor asigura atât protecția mediului, cât și dezvoltarea economică a țării, o mare parte din acestea având drept scop armonizarea cadrului național cu cel european, în contextul obținerii de către RM a statutului de țară canidadată pentru aderarea la UE.
Astfel, Programul are la bază următoarele 8 obiective:
• Monitorizarea și ajustarea cadrului de politici pentru susținerea tranziției către o economie verde și sustenabilă;
• Coordonarea inițiativelor privind economia verde și circulară, implementate la nivel local, regional și național;
• Scalarea economiei prin susținerea integrării principiilor de economie verde și circulară;
• Susținerea creșterii sustenabile și verzi a regiunilor;
• Diminuarea schimărilor climatice legate de producție și consum;
• Creșterea suportului pentru mediul asociativ și privat pentru a implementa economia verde;
• Sporirea capacităților reprezentanților instituțiilor publice, mediului asociativ și privat privind economia circulară;
• Dezvoltarea unui sistem de evaluarea a impactului inițiativelor de mediu.
Programul urmează a fi aprobat la sfârșitul trimestrului doi al anului 2023, iar până atunci mediul de business este invitat să ofere recomandări.
Totodată, în cadrul ședinței reprezentanții mediului de afaceri au solicitat suport referitor la implementarea, începând cu 1 ianuarie curent, a conceptului de responabilitate extinsă a producătorilor (REP), conform căruia doar întreprinderile înregistrate în Sistemul Informațional de Management al Deșeurilor (SIA MD) pot introduce pe piață produse ambalate. Aceștia au menționat că se apropie perioada de prezentare a dărilor de seamă privind plățile pentru poluarea mediului (25 februarie), dar există incertitudini legate de achitarea în continuare a taxei pentru poluarea mediului și de obligația de a implementa sistemul REP.
În acest sens, ministra Mediului a menționat că este elaborat proiectul de modificare a Legii nr. 1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului, prin care va fi revizuit atât sistemul de monitorizare și raportare, dar și cel de taxare, care urmează a fi ajustat la standardele europene. În acest proiect ar putea fi prevăzute și măsuri privind recompensare a plăților de poluare achitate de întreprinderi. Proiectul urmează a fi prezentat la începutul sesiunii parlamentare.
De asemenea, ministra s-a referit și la reformarea Fondului Național de Mediu, la oportunitățile de care pot beneficia IMM-urile în cadrul Programului de retehnologizare implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, dar și la perspectivele de susținere a întreprinderilor care sunt și cei mai mari poluatori în sensul implementării economiei verzi.
1568 просмотры
Дата публикации:
18 Январь /2023 15:54
Catalogul tematic
Сбор за загрязняеe окружающая среда
Ключевые слова
taxa pentru poluarea mediului
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии