Новости

Pragurile de notificare ale concentrărilor economice vor fi majorate

Guvernul a aprobat astăzi, 12 aprilie curent, proiectul de lege pentru îmbunătățirea cadrului normativ privind concurența neloială. Proiectul prevede majorarea pragurilor în cazul notificării concentrărilor economice, care vor fi notificate Consiliului Concurenţei, atunci când cifra totală de afaceri realizată cumulativ de întreprinderile implicate, înregistrată în anul anterior operaţiunii, depăşeşte 500 mil. lei (la moment 25 mil. lei)  şi există cel puţin două întreprinderi implicate în operaţiune care au realizat pe teritoriul RM, fiecare în parte, o cifră totală de afaceri mai mare de  20 mil.lei (la moment 10 mil. lei) în anul anterior operaţiunii.

 

Totodată, proiectul prevede investirea Consiliului Concurenței cu noi atribuții. Astfel, autoritatea va putea desfășura investigații de cunoaștere a pieței sau analize ale unor sectoare economice, iar informațiile obținute în cadrul acestor investigații, dacă prezintă semne de încălcare a legislației concurențiale, ar putea servi ca temei de inițiere a investigației concurențiale din oficiu. Rezultatele investigaţiei utile de cunoaștere a pieței vor fi publicate pe pagina web oficială a Consiliului Concurenței.

De asemenea, în scopul exercitării atribuţiilor sale, Consiliul Concurenţei va avea dreptul de a convoca la interviu orice reprezentant împuternicit al întreprinderii, orice reprezentant legal al autorității publice, precum și orice persoană fizică, în cazul în care ar putea deține informații relevante.

 

În același timp, legislația va prevedea acordarea unui tratament favorabil întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi care recunosc săvârșirea unei fapte anticoncurențiale. Astfel, dacă entitatea recunoaşte, în mod expres, înainte de audieri, săvârşirea faptei anticoncurenţiale şi, după caz, propune remedii care duc la înlăturarea cauzelor și/sau efectelor încălcării, Consiliul Concurenţei va putea aplica o reducere a amenzii cu un procent cuprins între 10% şi 30% din nivelul de bază determinat potrivit art. 72 din Legea concurenței nr.183/2012.

 

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | СОВЕТ КОНКУРЕНЦИИ | Правительство Республики Молдова

536 просмотры

Дата публикации:

12 Апрель /2023 10:29

Тематика:

Новости

Ключевые слова

concurența

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon