
Новости
Prezentarea dărilor de seamă de către evaluatorii bunurilor imobile. Instrucțiunea urmează a fi elaborată
Instrucțiunea privind modul de prezentare a dărilor de seamă de către evaluatorii bunurilor imobile, prin intermediul întreprinderilor de evaluare, urmează a fi elaborată, anunță Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru. Astfel, în temeiul art. 201 și art. 30 alin. (6) din Legea nr. 989/2002 cu privire la activitatea de evaluare, va fi elaborată instrucțiunea respectivă, scopul fiind reglementarea monitorizării de stat a activității de evaluare a bunurilor imobile, prin instituirea unei proceduri clare de raportare periodică către autoritatea competentă.
Potrivit Legii nr. 989/2002, evaluatorii bunurilor imobile prezintă trimestrial Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru, prin intermediul întreprinderilor de evaluare, dările de seamă privind rapoartele de evaluare întocmite, precum și rapoartele de evaluare a bunurilor imobile proprietate publică. Până la dezvoltarea și implementarea Sistemului informațional „Registrul prețurilor bunurilor imobile”, evaluatorii vor transmite dările de seamă, în format electronic, în conformitate cu instrucțiunea elaborată și aprobată de către Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru.
După cum explică Agenția, Instrucțiunea va contribui la asigurarea transparenței, uniformizării și standardizării modului de prezentare a dărilor de seamă, facilitând totodată colectarea și centralizarea informațiilor relevante despre evaluările efectuate: datele evaluatorilor, tipurile de bunuri evaluate, scopurile evaluării, valorile stabilite și statutul juridic al beneficiarilor serviciilor de evaluare.
Implementarea acestor măsuri va permite o monitorizare mai eficientă și o gestionare centralizată a datelor privind rapoartele de evaluare.
În vederea elaborării proiectului menționat toate părțile interesate sunt invitate să transmită propuneri și recomandări la adresele de e-mail: nadejda.josanu@agcc.gov.md sau direct la sediul Agenției: mun. Chișinău, str. Serghei Lazo, 48, până la data de 12 septembrie.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.
219 просмотры
Дата публикации:
05 Сентябрь /2025 07:40
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
dare de seama corectată | bunuri evaluate | bun imobil
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии