Новости

Principalele măsuri de politică salarială pe termen mediu, discutate la Ministerul Finanțelor

Propunerile de modificare a Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, precum și a cadrului normativ aferent salarizării personalului bugetar, au fost discutate în cadrul unei ședințe de lucru oragnizate de Ministerul Finanțelor a cu reprezentanții Cancelariei de Stat, Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), reprezentanții sindicatelor și ministerelor. Scopul întrevederii a constat în efectuarea unei radiografii a principalelor măsuri de politică salarială și a impactului acestora, precum și evaluarea perspectivelor de viitor.

 

De asemenea, s-a discutat despre implementarea unui set de măsuri de politică salarială, ce ar urma să fie consultate cu toate părțile interesate, dar și despre elaborarea unui plan de cooperare eficient pentru a asigura înțelegerea și susținerea măsurilor propuse.

 

Cu referire la noile măsuri de politică salarială propuse de autorități în cadrul procesului de elaborare a politicii bugetare și fiscale, reprezentanții ministerelor și-au prezentat punctele de vedere cu privire la importanța extinderii modificărilor și asupra altor categorii de personal și ajustarea valorii de referință pentru acestea. În context, secretarul de stat Vladimir Arachelov a prezentat estimările și scenariile de noi măsuri salariale ce sunt examinate la acestă etapă pentru a fi promovate în perioada următoare, evidențiind principalele obiective de politică salarială în sectorul bugetar ale Ministerului Finanțelor și a subliniat, în mod special, poziția Ministerului Finanțelor în legătură cu necesitatea instituirii unui mecanism de prognoză și ajustare graduală a salariilor prin intervenții anuale, care să fie argumentate și coordonate cu toate autoritățile implicate în proces.

 

Учреждения:

Министерство финансов Республики Молдова | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

505 просмотры

Дата публикации:

08 Апрель /2024 08:18

Тематика:

Новости

Ключевые слова

noutati | sectorul bugetar | legea salarizarii

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon