Новости
Programul privind asigurarea înregistrării de stat a blocurilor locative sub formă de condominiu, elaborat
Guvernul urmează să aprobe Programul de stat privind asigurarea înregistrării de stat a blocurilor locative sub formă de condominiu pentru anii 2025-2027 (Program), elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în comun cu Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru și IP „Cadastrul Bunurilor Imobile”, implementarea căruia va crea un mediu economico-social mai eficient şi mai adecvat de exploatare și întreținere a fondului locativ pe întreg teritoriul țării.
Proiectul hotărârii Guvernului pentru aprobarea Programului, inclus pe ordinea de zi a secretarilor generali de stat, a fost elaborat în temeiul prevederilor art. 104 alin. (4) lit. c) și art. 100 alin. (2) și (3) al Legii nr. 187/2022 cu privire la condominiu. Se preconizează că înregistrarea condominiului la blocurile locative va motiva, asemeni precum și în alte state, în speță, din cadrul UE (Slovacia, Cehia etc.), interesul proprietarilor de unități de a administra cât mai eficient proprietățile sale, inclusiv spațiile comune din condominium.
Conform proiectului, Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru va asigura organizarea lucrărilor de identificare a blocurilor locative care întrunesc calitățile unui condominium și va înregistra în Registrul bunurilor imobile blocurile locative care întrunesc aceste calități.
În opinia experților, concomitent cu înregistrarea de stat a condominiului, aplicarea unei administrări eficiente a mijloacelor financiare ale Fondului de reparație și dezvoltare din condominiu și impunerea plăților obligatorii la constituirea acestui Fond, resursele financiare vor fi mai accesibile pentru a fi utilizate la îmbunătățirea izolării termice și fonice a construcției, precum și la instalarea echipamentelor moderne de control a alimentării cu căldură și menținerea temperaturii interioare adecvate în condominiu.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
287 просмотры
Дата публикации:
02 Сентябрь /2024 08:00
Catalogul tematic
Новости | Основные средства
Ключевые слова
Bunuri imobile | apartamente | condominiu | organizatie necomerciala
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии