Новости

Proiectele de îmbunătățiri funciare: încă o lună pentru a depune dosarul în cadrul apelului III

Agricultorii care doresc să aplice la programul de subvenții în avans pentru proiectele investiționale de îmbunătățiri funciare, ameliorare și protecție a solului, mai au la dispoziție o lună pentru a depunde dosarele de participare.

 

 

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură reamintește despre derularea în continuare a apelului III de depunere a cererilor de acordare a subvenției în avans pentru proiectele investiționale de îmbunătățiri funciare, ameliorare și protecție a solului, iar termenul limită de depunere a cererilor este 19 iulie 2024.

 

 

Astfel, cererile de solicitare a subvenției în avans se depun pentru următoarele submăsuri:

  • Submăsura nr. 1: Prevenirea și combaterea eroziunii  solului;
  • Submăsura nr. 2: Ameliorarea chimică a solurilor;
  • Submăsura nr. 3: Conservarea și sporirea fertilității solurilor. 

 

Criteriile de eligibilitate stabilesc că solicitant al subvențiilor poate fi persoana juridică/fizică sau unitatea administrativ teritorială de nivelul întâi, care deține teren în proprietate, posesie sau folosință, înregistrat în modul stabilit de lege, și urmează să implementeze proiectul într-o unitate administrativ - teritorială de nivelul întâi.

 

 

De menționat,  că suportul statului constituie 80 % din valoarea proiectului eligibil și nu va depăși 800 mii lei.

 

 

Plățile vor fi efectuate în două tranșe: 

  • I Tranșă - 70% din valoarea subvenției, care va fi achitată în condiția prezentării dovezilor cofinanțării din partea Beneficiarului în proporție de cel puțin 20%, din valoarea proiectului investițional;
  • II Tranșă – 30% din valoarea subvenției, se va efectua în baza cererii de debursare, la darea în exploatare a obiectului investiției și prezentarea actelor confirmative.  

 

 Dosarul de solicitare urmează să fie depus de către solicitant la Direcțiile teritoriale ale AIPA din jurisdicția în care solicitantul va efectua investiția.

 

Mai multe detalii aici.

Учреждения:

Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură

519 просмотры

Дата публикации:

19 Июнь /2024 08:00

Catalogul tematic

Cельское хозяйство | Налоговые новости

Ключевые слова

agentia relatii funciare si cadastru | dosar | protectie | soluri

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon