Вопросы и ответы

2. (29.2.6.14) Se vor impozita veniturile achitate persoanelor fizice la achiziţionarea producţie din fitotehnie şi horticultură în formă naturală de către persoanele juridice?

Conform prevederilor art. 901 alin. (35) din Codul fiscal, persoanele specificate la art. 90 din Codul fiscal rețin un impozit în mărimea stabilită în alineatul menționat din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali, a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) şi a persoanelor fizice care desfăşoară activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal conform cap. 103, pe veniturile obţinute de către acestea aferente livrării producţiei din fitotehnie şi horticultură în formă naturală, inclusiv a nucilor şi a produselor derivate din nuci, şi a producţiei din zootehnie în formă naturală, în masă vie şi sacrificată, cu excepţia laptelui natural. Prin urmare, în cazul în care entitatea achiziționează de la persoanele fizice ce nu desfășoară activitate de întreprinzător producția agricolă în formă naturală, din venitul achitat se va reține un impozit final în mărimea stabilită în art. 901 alin. (35) din Codul fiscal. Conform art. 901 alin. (4) din Codul fiscal, reţinerea finală a impozitului stabilit, scuteşte beneficiarul veniturilor respective de la includerea lor în componenţa venitului brut, precum şi de la declararea acestora. [Modificările operate în temeiul aprobării Legii nr.171 din 19.12.2019 Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 393-399 din 27.12.2019, în vigoare 01.01.2020]

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1466 просмотры

Дата публикации:

24 Февраль /2020 07:51

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon