Вопросы и ответы

8. (32.1.42) Este obligat executorul judecătoresc care activează în cadrul biroului asociat al executorilor judecătorești să fie luat la evidență fiscală ca persoană ce practică activitate profesională în sectorul justiției?

În conformitate cu art. 25 alin. (1) din Legea privind executorii judecătorești nr. 113 din 17 iunie 2010, activitatea executorului judecătoresc se desfăşoară în cadrul unui birou, în care pot activa unul sau mai mulţi executori judecătorești asociaţi. Drepturile şi obligaţiile executorilor judecătorești în vederea deținerii biroului asociat se stabilesc prin contract. În cadrul biroului asociat, fiecare executor judecătoresc îşi desfăşoară activitatea în mod individual şi răspunde personal pentru activitatea sa. Conform pct. 15-151 din Instrucțiunea privind evidența contribuabililor, aprobată prin Ordinul SFS nr. 352 din 28 septembrie 2017 sunt indicate documentele în baza cărora pot fi luate la evidență fiscală a executorilor judecătorești și ale birourilor asociate ale acestora. În contextul celor relatate, executorul judecătoresc care activează în cadrul biroului asociat al executorilor judecătorești va fi luat la evidență fiscală și se va atribui un cod fiscal separat decît biroului asociat

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1764 просмотры

Дата публикации:

29 Декабрь /2017 11:39

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon