Вопросы и ответы

Dacă vreau să lucrez în două locuri, mi se va impune să întorc salariul de la unul din locurile de muncă?

Articolul 272 din Codul muncii stipulează că munca prin cumul reprezintă îndeplinirea de către salariat, pe lîngă munca de bază, a unei alte munci, permanente sau temporare, în afara orelor de program, în temeiul unui contract individual de muncă distinct. Munca prin cumul poate fi prestată atît în cadrul aceleiaşi unităţi, cît şi în alte unităţi, iar pentru încheierea contractului individual de muncă prin cumul nu se cere consimţămîntul angajatorului de la locul de muncă de bază. Salariaţii angajaţi prin cumul beneficiază de aceleaşi drepturi şi garanţii ca şi ceilalţi salariaţi din unitatea respectivă. În acest sens, art. 155 din Codul muncii prevede că salarizarea cumularzilor se efectuează pentru munca realmente prestată sau timpul efectiv lucrat. Mărimea salariului tarifar sau a salariului funcţiei pentru cumularzi, precum şi mărimea premiilor, a sporurilor, a adaosurilor şi a celorlalte recompense, determinate de condiţiile de salarizare, se stabilesc în contractul colectiv sau individual de muncă şi nu pot depăşi mărimile prevăzute pentru ceilalţi salariaţi din unitatea respectivă. Astfel, în cazul în care persoana lucrează prin cumul, aceasta va fi retribuită atît la locul de muncă de bază cît și la locul de muncă prin cumul pentru munca realmente prestată sau timpul efectiv lucrat. Totodată necesită a se ține cont și de prevederile CF privind obligațiunea persoanei fizice de prezentare a declarației fiscale pînă la data de 25 martie a anului următor anului fiscal de gestiune.

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

6929 просмотры

Дата публикации:

14 Сентябрь /2016 10:09

Catalogul tematic

Налоговое законодательство | Физическое лицо | Права и обязанности налогоплательщика

Ключевые слова

codul muncii | locuri de muncă | contract individual de munca | salariat | Codul fiscal | persoana fizică | declaratia fiscala

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon