
22 septembrie 2026, Chișinău - Guvernul a aprobat proiectul de lege privind modificarea Titlului IV din Codul fiscal, elaborat de Ministerul Finanțelor în vederea transpunerii a șase acte normative ale Uniunii Europene și reorganizării integrale a cadrului național privind accizele armonizate.
Proiectul reprezintă un cadru general clarificat și corelat cu prevederile Codului vamal al Uniunii și cu regimul teritoriilor terțe.
Principalele modificări vizează reconfigurarea regimului de antrepozit fiscal la condiții clare de autorizare; introducerea sistemului electronic de urmărire a deplasării produselor accizabile în regim suspensiv (EMCS); actualizarea regimului de marcare fiscală a produselor alcoolice și a produselor din tutun prelucrat, fiind clarificate responsabilitățile și a procedurile de marcare.
Totodată, cotele accizelor prevăzute în anexa urmează a fi ajustate până la intrare în vigoare a prezentei legi. Actualizarea acestora se va efectua reieșind din calendarul cotelor accizelor stabilit în anexa nr.1 titlului IV din Codul fiscal, apicabil până la aderarea Republicii Moldova la UE.
Noile prevederi vor intra în vigoare la data aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, astfel încât cadrul național să fie pregătit pentru aplicarea regimului armonizat al accizelor, fără aplicarea prematură a noilor mecanisme.
Sursa: https://mf.gov.md/ro/
Учреждения:
526 просмотры
Дата публикации:
23 Сентябрь /2026 13:30
Catalogul tematic
Акцизы
Ключевые слова
cota accizei
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *