Новости
Regulamentul cadru cu privire la stabilirea indemnizației lunare pentru personalul din cadrul APL, publicat
În procesul elaborării propriilor regulamente cu privire la stabilirea indemnizației lunare pentru personalul din cadrul autorităților administrației publice locale, acestea vor aplica prevederile Regulamentului-cadru cu privire la stabilirea indemnizației lunare pentru personalul din cadrul autorităților administrației publice locale.
În Monitorul Oficial de astăzi, 15 iunie, a fost publicată Hotărârea nr. 308 din 24 mai 2023 privind aprobarea Regulamentului-cadru.
Astfel, prevederile Regulamentului-cadru stipulează modul, criteriile și condițiile de stabilire a indemnizației lunare a personalului din aparatul primăriilor, inclusiv al preturilor din municipiul Chișinău și al Primăriei municipiului Bălți, încadrat în conformitate cu statele de personal avizate de către Cancelaria de Stat, precum și personalului cu funcții de demnitate publică (primar general, pretor, vicepretor, primar, viceprimar.
Conform Regulamentului, indicele de referință al indemnizației lunare se stabilește în funcție de nivelul capacității administrative adecvate a autorității administrației publice locale eligibile. Este important de menționat că indicii de referință ai indemnizației se stabilesc prin decizia autorității reprezentative și deliberative APL eligibile și nu pot depăși mărimile maxime din salariul de bază, conform regulamentului intern aprobat.
Astfel, cota maximă a indemnizației lunare (indici de referință) din salariul de bază, corelate cu nivelul capacității administrative adecvate, va constitui: pentru capacitatea administrative adecvată a UAT mai puțin de 20% - 40%; în cazul capacității de 20-30%, cota va constitui 30%, în cazul capacității de 30-40% - 20%, iar pentru capacitatea administrativă de 40-50%, cota va fi de 10%.
Ministerul Finanțelor anual, până la 31 ianuarie, va calcula capacitatea administrativă a unităților administrativ-teritoriale în baza datelor de execuție bugetară pe anul precedent, pentru determinarea eligibilității autorității, în vederea stabilirii indemnizației lunare beneficiarilor. Informația respectivă va fi plasată pe pagina web oficială a Ministerului Finanțelor la rubrica „Finanțe publice locale”.
Totodată, este important de menținat cp stabilirea și plata indemnizațiilor lunare în baza capacității administrative adecvate reprezintă un drept pentru autoritățile administrației publice locale eligibile și insuficiența alocațiilor la bugetul local respectiv pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare aferente plății indemnizațiilor lunare nu se recuperează de la un buget de alt nivel.
Plata indemnizației se acordă lunar pentru zilele efectiv lucrate, într-un an calendaristic, concomitent cu salariul.
În cazul în care angajatul, în afară de funcția de bază, mai activează prin cumul în aceeași unitate bugetară sau în altă unitate în temeiul unui contract individual de muncă distinct, acesta va beneficia de indemnizație lunară doar pentru funcția de bază.
Regulamentul a intrat în vigoare la data publicării.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1470 просмотры
Дата публикации:
15 Июнь /2023 14:02
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
APL | salarizare a personalului | îndemnizaţie lunară
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии