Новости
Regulamentul privind stingerea obligației fiscale prin compensare și/sau restituirea mijloacelor bănești: actualizarea unor prevederi
În cadrul ședinței din 10 mai anul curent, Guvernul a aprobat un șir de modificări și completări la Regulamentul privind stingerea obligației fiscale prin compensare și/sau restituirea mijloacelor bănești (Regulament), aprobat prin HG nr. 235/2017, elaborate elaborat în vederea armonizării prevederilor Regulamentului cu prevederile Codului fiscal, Codului de procedură civilă și a Codului de executare (în partea reglementării procedurii privind restituirea mijloacelor bănești: taxa de stat, amenda contravențională ș.a.).
Astfel, redacția nouă a pct. 4 din Regulament va stabili că restituirea mijloacelor la contul bancar și/sau de plăți al contribuabilului sau în numerar (numai persoanei fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător) se va efectua doar în baza cererii contribuabilului sau la inițiativa Serviciului Fiscal de Stat, în cazul în care mijloacele bănești au fost încasate eronat de către SFS. În cazul în care cererea va fi depusă de reprezentantul persoanei fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, restituirea mijloacelor bănești se va efectua la contul bancar și/sau de plăți al contribuabilului ori al reprezentantului său sau în numerar, dacă legea nu prevede altfel.
Regulamentul este completat cu prevederi care stabilesc că persoanele fizice rezidente ale RM care nu desfășoară activitate de întreprinzător vor depune cererea privind stingerea prin compensare și/sau restituirea sumelor impozitului pe venit achitat/reținut în plus, însoțită de documentele confirmative, conform modelului stabilit de SFS.
Totodată, actul normativ, odată cu intrarea în vigoare a completărilor aprobate (la data publicării în MO), va prevedea că restituirea sumelor încasate prin intermediul executorului judecătoresc se efectuează la cererea debitorului, conform modului stabilit la pct. 11-15 Regulament sau la cererea executorului judecătoresc, cu anexarea documentelor care confirmă că suma solicitată a fost încasată de la debitor pentru alte acțiuni decât cele specificate în documentul executoriu la care se face referință în documentul/documentele de plată (documentul executoriu în baza căruia au fost transferate sumele la buget, documentul de plată conform căruia sumele au fost încasate de la debitor, borderoul de plată a cheltuielilor de executare etc.).
Alte modificări au drept scop simplificarea procedurii de depunere a cererii privind stingerea obligației fiscale prin compensare şi/sau restituirea mijloacelor bănești. Astfel, în contextul digitizării serviciilor publice prestate în folosul contribuabililor, Regulamentul va prevedea posibilitatea depunerii cererii nominalizate pe cale electronică, prin intermediul Sistemului Informațional al SFS, precum și informarea contribuabilului despre efectuarea operațiunilor de compensare, conform art.129¹ și art.131 alin.(11) din CF.
Учреждения:
Правительство Республики Молдова | Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1488 просмотры
Дата публикации:
10 Май /2023 10:19
Catalogul tematic
Налоговое обязательство
Ключевые слова
restituirea sumei | obligaţie fiscală
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии