Новости

Reguli și condiții de traversare a frontierei cu medicamente

Dat fiind faptul că suntem în perioada estivală, Serviciul Vamal ne reamintește care sunt prevederile legale de traversare peste frontiera vamală cu mărfuri și bunuri. Astfel, fiecare persoană poate contribui la micșorarea timpului de traversare a frontierei de stat, prin respectarea prevederilor legale, declararea conformă a bunurilor transportate, precum și transportarea limitei permise cantitativ de bunuri.

 

 

Medicamentele fac parte din categoria bunurilor de uz/consum personal şi se permite introducerea/scoaterea în/din Republica Moldova, doar cu condiția că cantitatea pe care o aveți în bagaje n-o depășește pe cea necesară pentru tratament pe perioada aflării în țara de destinație sau pe perioada călătoriei.

 

O altă condiție obligatorie este ca acestea să fie însoțite și de rețeta în baza căreia au fost eliberate sau de alte acte emise de către instituțiile medicale, unde să fie indicată denumirea medicamentelor, modul și durata de administrare.

 

Atenție, cu referire la medicamentele ce conțin substanțe psihotrope sau stupefiante, autoritatea vamală menționează: chiar dacă, în alte țări acestea sunt vândute fără prescripție medicală, atunci în Republica Moldova acestea sunt eliberate doar pe bază de rețetă medicală.

 

Potrivit legislației naționale, introducerea în țară a respectivelor substanțe este calificată ca și contrabandă și poate fi pedepsită cu închisoare pe un termen de până la 8 ani. Prin urmare, Serviciul Vamal vine cu recomandarea de a face rost de aceste medicamente doar în baza unei prescripții medicale, eliberată de medici specialiști. Din această categorie fac parte așa medicamente precum: Modafinil, Alprazolam sau Tramadol. Lista completă a substanțelor stupefiante și psihotrope supuse controlului este indicată în Anexa aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.79/2006

 

Mai multe informații puteți afla apelând ofițerii Liniei de informare a Serviciului Vamal la numărul de telefon +373 22 78 8888. De asemenea, ne puteți contacta prin intermediul chat-ului sau prin poșta electronică, la adresa callcenter@customs.gov.md .

 

Totodată, vă recomandăm ca, în cazul în care călătoriți pe calea aeriană, să consultați și reprezentanții companiei aeriene despre normele sau eventualele restricții impuse cu privire la transportarea medicamentelor.

 

Suplimentar, vă mai propunem să consultați:

Bunurile personale importate: Care sunt condițiile și ce scutiri vamale se acordă?

Introducerea mijloacelor de transport cu numere străine în Moldova. Explicații de la Serviciul Vamal

 

Учреждения:

Таможенная Служба Республики Молдова

749 просмотры

Дата публикации:

02 Июль /2024 08:00

Catalogul tematic

таможенная пошлина | Налоговые новости

Ключевые слова

medicamente | medicina | traversarea frontierei | Condiții | reguli

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon