Аграрный сектор

Procedura simplificată de radiere din Registre a GȚ inactive se va aplica din 1 mai 2022

Proiectul legii privind instituirea unor măsuri de susținere a activității gospodăriilor țărănești (de fermier), care a fost elaborat în scopul simplificării procedurii de radiere din Registrul gospodăriilor țărănești și din Registrul fiscal de stat a GȚ inactive, a fost votat în cadrul ședinței Parlamentului din 10 martie anul curent în prima și a doua lectură.
 
Prevederile proiectului vor fi puse în aplicare din 1 mai 2022 și presupun susținerea GȚ inactive prin anularea contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii în sumă fixă (CAS), a majorărilor de întârziere (penalităților) și a amenzilor calculate și neachitate până la data radierii, având în vedere că acestea, de facto, nu au desfășurat activitatea de întreprinzător.

 
De menționat că gospodării țărănești (de fermier) inactive se vor considera GȚ care:
  • au fost înregistrate până la 31 decembrie 2018; 
  • pe parcursul perioadei 1 ianuarie 2019 - 1 aprilie 2022 nu au efectuat operațiuni pe niciun cont bancar și/sau de plată;
  • pe parcursul perioadei 1 ianuarie 2019 - 1 aprilie 2022 nu au deținut echipament de casă și control cu memorie fiscală;
  • nu sunt fondator al unei persoane juridice; nu sunt înregistrate în calitate de subiect al impunerii cu TVA;
  • nu înregistrează restanțe la bugetul de stat/local la situația de 1 aprilie 2022;
  • nu au beneficiat de sprijinul financiar din mijloacele Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural pe parcursul perioadei 1 ianuarie 2019 – 1 aprilie 2022.
 
Nu vor cădea sub incidența acestei legi GȚ care au fost implicate în activități infracționale conform Codului penal, și anume art. 244 „Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor” și art. 2441 „Evaziunea fiscală a persoanelor fizice”, precum și în alte infracțiuni economice ce au ca obiect activitatea de întreprinzător. 
 
Documentul mai prevede că, prin derogare de la prevederile anexei nr. 1 la Legea nr. 489/1999, ale anexelor nr. 3 la Legea nr. 281/2017Legea nr. 286/2016Legea nr. 156/2016Legea nr. 73/2015Legea nr. 329/2013 și din legile BASS pe anii precedenți anului 2014, GȚ inactive să fie scutite de declararea și achitarea CAS până la data radierii.
 
Totodată, CAS în sumă fixă, majorările de întârziere (penalitățile) și amenzile calculate și neachitate până la data radierii de către GȚ inactive vor fi anulate din sistemul de evidență al Casei Naționale de Asigurări Sociale în baza listelor prezentate de către Serviciul Fiscal de Stat. Perioadele (lunile) pentru care nu s-au declarat și nu s-au achitat CAS nu vor fi incluse la calcularea stagiului de cotizare, iar CAS în sumă fixă declarate și achitate până la data radierii nu se vor compensa și nu se vor restitui.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Парламент Республики Молдова

2514 просмотры

Дата публикации:

11 Март /2022 08:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

GT | gospodarie taraneasca | radiere | întreprindere inactivă | proiect de lege

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon