Новости

Serviciul Vamal: regulile de traversare a frontierei cu medicamente

Serviciul Vamal reamintește cetățenilor prevederile legale de traversare peste frontiera vamală a mărfurilor și bunurilor. În acest sens a fost publicat un material informativ ce se referă la regulile și condițiile de traversare a frontierei cu medicamente.

 

Astfel, medicamentele fac parte din categoria bunurilor de uz/consum personal şi se permite introducerea/scoaterea în/din Republica Moldova, doar cu condiția că cantitatea pe care o aveți în bagaje n-o depășește pe cea necesară pentru tratament pe perioada aflării în țara de destinație sau pe perioada călătoriei.


O altă condiție obligatorie este ca acestea să fie însoțite și de rețeta în baza căreia au fost eliberate sau de alte acte emise de către instituțiile medicale, unde să fie indicată denumirea medicamentelor, modul și durata de administrare.


Cu referire la medicamente ce conțin substanțe psihotrope sau stupefiante, potrivit autorității vamale, chiar dacă în alte țări sunt vândute fără prescripție medicală, în Republica Moldova acestea sunt eliberate doar pe bază de rețetă medicală.


Potrivit legislației naționale, introducerea în țară a respectivelor substanțe este calificată ca contrabandă și poate fi pedepsită cu închisoare pe un termen de până la 8 ani. Prin urmare, se recomandă de a face rost de aceste medicamente doar în baza unei prescripții medicale, eliberată de medici specialiști. Din această categorie fac parte așa medicamente precum Modafinil, Alprazolam sau Tramadol. Lista completă a substanțelor stupefiante și psihotrope supuse controlului poate fi vizualizată aici.

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Таможенная Служба Республики Молдова

731 просмотры

Дата публикации:

04 Апрель /2023 14:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

domeniul vamal

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon