
Новости
Serviciul Vamal și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor – măsuri concrete pentru facilitarea avantajelor oferite Operatorilor Economici Autorizați
Chișinău, 2 octombrie 2025 - Serviciul Vamal și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) consolidează cooperarea instituțională prin semnarea Ordinului comun privind implementarea măsurilor de facilitare destinate Operatorilor Economici Autorizați (AEO).
Documentul a fost semnat de directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub și directorul general ANSA, Radu Musteața, marcând o etapă importantă în procesul de modernizare a procedurilor de control și de aliniere la standardele europene.
Documentul are drept scop consolidarea cooperării instituționale între cele două autorități și facilitarea aplicării beneficiilor prevăzute pentru operatorii AEO, contribuind la creșterea transparenței, predictibilității și eficienței în derularea operațiunilor comerciale.
Directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, a subliniat importanța acestei inițiative, care presupune măsuri concrete de sprijin a mediului de afaceri autohton și facilitarea comerțului transfrontalier. „Semnarea acestui Ordin comun reprezintă un pas concret în modernizarea procedurilor vamale, aliniindu-ne la standardele Uniunii Europene. Prin aceste măsuri, oferim operatorilor economici autorizați un mediu mai previzibil și mai competitiv, ceea ce contribuie direct la dezvoltarea comerțului legitim și la integrarea Republicii Moldova în piața europeană”, a declarat directorul Iacub.
La rândul său, director general al ANSA, Radu Musteața a declarat: „Prin acest parteneriat instituțional, ANSA își reafirmă angajamentul de a asigura un control eficient și predictibil, oferind în același timp condiții avantajoase pentru operatorii economici autorizați. Ordinul semnat astăzi consolidează cooperarea dintre instituțiile statului și mediul de afaceri, în beneficiul comerțului legitim și sigur.”
Principalele avantaje pentru mediul de afaceri și autorități includ:
- acces și control prioritar în posturile vamale și de inspecție la frontieră pentru mărfurile deținătorilor de autorizații AEO, recunoscute reciproc între Republica Moldova și Uniunea Europeană;
- prioritate la eliberarea documentelor necesare proceselor de import–export de către ANSA;
- simplificarea procedurilor și reducerea barierelor administrative;
- consolidarea parteneriatului public - privat și creșterea conformării voluntare;
- optimizarea utilizării resurselor instituționale, cu focalizare pe domeniile cu risc sporit.
Astfel, Republica Moldova face un pas important în procesul de armonizare cu standardele Uniunii Europene, valorificând mecanismul de recunoaștere reciprocă a programelor AEO și consolidând integrarea operatorilor economici autohtoni în lanțurile comerciale internaționale.
Notă: Evenimentul a avut loc în cadrul Proiectului Trade Reforms for EU Integration: Enhancing Governance and SPS Systems in Moldova, finanțat de Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (SIDA) și implementat de Global Alliance for Trade Facilitation (GATF).
____________________________
Siguranță prin integritate, eficiență prin colaborare, dezvoltare prin inovație.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.
43 просмотры
Дата публикации:
03 Октябрь /2025 07:50
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
Serviciul Vamal | ANSA | operatori economici | control vamal | statut AEO | AEO
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии