Монитор ГНС

SFS anunță despre modificarea modului de calculare și achitare a taxei pentru unitățile comerciale şi/sau de prestări servicii

Serviciul Fiscal de Stat informează persoanele fizice care practică activitate independentă despre modificarea modului de calculare și achitare a taxei pentru unitățile comerciale şi/sau de prestări servicii, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 212 din 20.07.2023.

 

Începând cu semestrul II al anului 2023, conform prevederilor art. 292 alin. (11) al Codului fiscal, persoanele fizice care practică activitate independentă în afara piețelor sau amplasamentelor create în condițiile Legii nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior, au obligația de achita taxa pentru unitățile comerciale şi/sau de prestări servicii, anual, în termen de până la data de 25 martie a anului următor anului fiscal de gestiune.

 

Calculul taxei pentru unitățile comerciale şi/sau de prestări servicii, în cazul categoriei respective de persoane se va efectua de către organele împuternicite de autoritatea administrației publice locale anual, cu înștiințarea acestora privitor la suma taxei ce urmează a fi achitată prin intermediul avizelor de plată.

 

Expedierea avizelor de plată la taxa pentru unitățile comerciale şi/sau de prestări servicii în cazul persoanelor fizice care practică activitate independentă urmează a se realiza cel târziu până la data de 1 februarie a anului următor anului fiscal de gestiune.

 

În contextul modificărilor efectuate, persoanele fizice care practică activitate independentă – subiecți ai impunerii cu taxa pentru unitățile comerciale şi/sau de prestări servicii, începând cu trimestrul III 2023, nu mai au obligația de a prezenta Darea de seamă pe taxele locale (Forma TL 13) trimestrial, către data de 25 a lunii următoare trimestrului de gestiune.

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1417 просмотры

Дата публикации:

24 Август /2023 09:34

Catalogul tematic

Налоговые новости

Ключевые слова

activitate de intreprinzator

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon