Новости
Subvenționarea de stat a farmaciilor rurale. Actele necesare pentru obținerea licenței
Lista localităților rurale în care urmează a fi înființate farmacii și subvenționate de stat va fi aprobată prin Ordinul Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, iar licența pentru desfășurarea activității farmaceutice în localitățile rurale se eliberează gratuit, pe un termen de 5 ani.
În Monitorul Oficial din 11 ianuarie curent a fost publicată Hotărârea nr. 1036 din 21 decembrie 2023 cu privire la aprobarea Regulamentului privind condițiile de licențiere a activității farmaceutice în localitățile rurale a cărei desfășurare este subvenționată de stat.
Astfel, pentru obținerea licenței în scopul desfășurării activități farmaceutice subvenționate în localitățile rurale, agentul economic (solicitantul) va depune la Agenție: cererea în care se indică denumirea, forma juridică de organizare, IDNO-ul întreprinderii sau al organizației ori numele, prenumele, adresa și IDNP-ul persoanei fizice solicitante; genul de activitate, integral sau parțial, pentru a cărui desfășurare se solicită licența; asumarea de răspundere pentru respectarea condițiilor de licențiere la desfășurarea genului de activitate și pentru autenticitatea documentelor prezentate; copia actului de proprietate sau a contractului de locațiune a imobilului unde se va desfășura activitatea autorizată; copiile diplomelor de absolvire a instituției superioare sau medii de specialitate în domeniul medical (după caz, certificatele de echivalare a diplomelor obținute în străinătate, eliberate în modul stabilit de lege), ale specialiștilor care eliberează produse; copiile ordinelor de angajare a conducătorilor unităților farmaceutice și filialelor acestora.
Agenția acordă subvenții de stat agentului economic care dispune de licență pentru desfășurarea activității farmaceutice subvenționate în localitatea rurală, trimestrial, în baza unui raport, ce demonstrează realizarea venitului din vânzări lunare medii fără TVA, pe parcursul unui trimestru. Confirmarea realizării venitului din vânzări lunare medii fără TVA pe parcursul unui trimestru se face prin declarația pe proprie răspundere a agentului economic privind veridicitatea și corectitudinea datelor prezentate către Agenție.
Mărimea subvenției este stabilită în funcție de venitul din vânzări lunare medii fără TVA, conform unei grilei per farmacie, subvenția maximă fiind până la 150.000 lei.
Totodată, nu vor fi acordate subvenții în cazul constatării unor încălcări în ce privește condițiile de licențiere și desfășurare a activității farmaceutice în localitățile rurale a cărei desfășurare este subvenționată de stat, inclusiv în ce privește datele prezentate în raportul privind veniturile din vânzări lunare medii fără TVA sau a neprezentării raportului în termenele stabilite.
Urmare a unei analize a pieței farmaceutice din Republica Moldova în contextul asigurării populației cu medicamente, s-a constatat că rețeaua farmaceutică în Republica Moldova constituie la moment 1510 de farmacii autorizate, care sunt distribuite neuniform (concentrare preponderentă în municipii și centrele raionale – 1022 unități) și distribuire insuficientă la nivel rural doar 488 unități. 2. Din totalul de 1477 sate, asigurate cu farmacii sunt doar 418, iar 1059 sate nu beneficiază de asistență farmaceutică și acces la medicamente esențiale.
Hotărârea a intrat în vigoare la data publicării.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
901 просмотры
Дата публикации:
11 Январь /2024 08:59
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
farmacii | fondul de subvenționare
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии