Новости

Unele mărfuri transportate în regim de tranzit prin teritoriul RM vor fi exceptate de la controlul ANSA

Prin derogare de la art. 19 din Legea nr. 228/2010 cu privire la protecția plantelor și la carantina fitosanitară, mărfurile de la pozițiile tarifare 1001-1008, 1205, 1206 00 originare din Ucraina, prezentate la punctele de trecere a frontierei de stat, intrare Giurgiulești – Reni și ieșire Giurgiulești – Galați, precum și transportate pe cale feroviară, pentru care se solicită plasarea sub regim de tranzit, nu se vor supune controlului Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

 

În Parlament, în calitate de inițiativă legislativă, este înregistrat proiectul legii privind exceptarea de la controlul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor a unor mărfuri transportate în regim de tranzit prin teritoriul Republicii Moldova, elaborat în scopul îmbunătățirii fluxului schimburilor comerciale între Ucraina și Uniunea Europeană.

 

Potrivit ANSA, partea europeană a ridicat problema tranzitului mărfurilor de origine non-animală și a aglomerării create la frontiera RM, atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire, ca urmare a creșterii fluxului de mărfuri din Ucraina. În urma discuțiilor la nivel tehnic, ANSA i-a fost recomandată preluarea practicilor UE de gestionare a fluxurilor de produse și furaje de origine non-animală, care tranzitează teritoriul RM, ceea ce presupune renunțarea la controalele oficiale la frontieră efectuate de către Agenție. În opinia experților, având în vedere că marfa tranzitează teritoriul RM în transporturi specializate, riscul introducerii unor organisme de carantină sunt reduse.

 

Conform proiectului, în cazuri de accident al transporturilor și ale încărcăturilor aflate în tranzit pe teritoriul țării cu mărfuri menționate supra sau existența unui plan de contingență și există riscul eliberării în mediu ale organismelor dăunătoare, transportatorul va notifica ANSA în termen de 2 ore.

 

Se propune, ca prevederile derogatorii să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial și să se aplice până la 31 decembrie 2024.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

607 просмотры

Дата публикации:

24 Май /2024 08:08

Catalogul tematic

Налоговые новости | Государственный контроль

Ключевые слова

ANSA | act de control | act de achiziţie mărfurilor

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon