Новости
Verificator al rapoartelor de evaluare a bunurilor imobile – o nouă specializare
Rapoartele de evaluare a bunurilor imobile ar putea fi verificate de un verificator - persoană fizică cu o reputație bună, cu studii superioare corespunzătoare, titular al certificatului verificatorului care posedă o experiență de muncă suficientă în domeniul evaluării bunurilor imobile, un înalt nivel de profesionalism și competența necesară pentru desfășurarea activității de verificare a rapoartelor de evaluare a bunurilor imobil.
La consultări publice este propus un proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 989/2002 cu privire la activitata de evaluare, prin care se propune introducerea unei noi specializări în domeniul evaluării bunurilor imobile – verificator al rapoartelor de evaluare a bunurilor imobile.
Conform proiectului, activitatea de verificare se efectuează în temeiul contractului de prestare a serviciilor de verificare a raportului/ rapoartelor de evaluare, încheiat între verificator și beneficiar. Beneficiari pot fi persoane fizice și persoane juridice, indiferent de forma juridică de organizare, inclusiv autoritățile administrației publice centrale și locale.
Efectuarea verificării se finalizează cu întocmirea în mod obligatoriu a raportului de verificare, în care se indică: data întocmirii raportului de verificare; scopul verificării raportului de evaluare; numele, prenumele (denumirea) beneficiarului și datele de identificare ale acestuia; numele, prenumele verificatorului; prezentarea ipotezelor, condițiilor limitative, presupunerilor care pot afecta rezultatele verificării; neconformitățile identificate care au influențat rezultatul evaluării supus verificării etc.
Pentru a activa în calitate de verificator, Agenția Relații Funciare și Cadastru, în temeiul deciziei Comisiei de certificare, eliberează certificatul verificatorilor care corespund următoarelor cerințe:
- deține diploma de studii superioare în domeniul evaluării, în științe economice sau în științe tehnice, precum și au o pregătire profesională corespunzătoare;
- au experiență de muncă de cel puțin 15 ani în calitate de evaluatori certificați;
- nu au antecedente penale;
- au trecut procedura de certificare.
Conform proiectului, Guvernul urmează să aprobe modificările la Hotărârea nr.208/2021 cu privire la aprobarea structurii Clasificatorului ocupațiilor din Republica Moldova, precum și să aprobe standardul național de evaluare „Verificarea rapoartelor de evaluare a bunurilor imobile”.
După cum se menționează în nota proiectului, după abrogarea procedurii de licențiere a întreprinderilor de evaluare, statul a pierdut toate pârghiile de control asupra efectuării activității de evaluare a bunurilor imobile. Actualmente, nu se cunoaște care întreprinderi prestează asemenea servicii, care este numărul rapoartelor de evaluare elaborate în cadrul fiecărei întreprinderi, care bunuri sunt obiecte ale evaluării și în ce proporții, pentru care scopuri se efectuează evaluarea bunurilor imobile, cine din specialiștii titulari ai certificatelor evaluatorilor bunurilor imobile activează real pe piață, în ce domenii de evaluare se specializează etc.
Reieșind din faptul că numărul rapoartelor de evaluare trimise spre verificare în adresa Comisiei de certificare a evaluatorilor bunurilor imobile de către diferite instituții (organe de ocrotire a normelor de drept, bănci comerciale, etc.) este în continuă creștere, se consideră oportună instituirea unei noi specializări în domeniul evaluării bunurilor imobile și anume cea de verificator al rapoartelor de evaluare a bunurilor imobile.
Proiectul poate fi consultat până la 26 septembrie curent. Cu informații suplimentare vom reveni pe parcursul promovării proiectului.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
930 просмотры
Дата публикации:
15 Сентябрь /2023 08:00
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
Bunuri imobile
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии