Știri
Scutirea de plata taxelor pentru înregistrarea de stat și furnizarea informației a întreprinderilor debutante
Întreprinderea debutantă este definită ca fiind o întreprindere micro, nou-înregistrată în modul stabilit, condusă de întreprinzători tineri, care desfășoară pentru prima dată activitate economică. Noțiunea respectivă a fost instituită în cadrul Legii nr. 179 din 21.07.2016 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii, al cărei scop este promovarea dezvoltării durabile a ÎMM-urilor prin intermediul îmbunătăţirii cadrului juridic şi a mediului economic în care sunt create şi funcţionează.
În temeiul legii enunțate, întreprinderile debutante beneficiază de facilități fiscale sporite, de asistență financiară nerambursabilă și de suport informațional, logistic și consultativ pe o perioadă de 3 ani de la data înregistrării de stat.
Totodată, legislația în vigoare prevede că, pentru încadrarea unei întreprinderi în categoria „întreprindere debutantă”, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții de bază:
a) să fie constituită ca societate cu răspundere limitată înființată în condițiile Legii nr. 135/2007 privind societățile cu răspundere limitată;
b) să se încadreze în categoria întreprinderilor micro în condițiile Legii 179/2016;
c) să fie înființată și administrată de către persoane fizice care, la momentul înregistrării, au vârstă cuprinsă între 18 și 35 de ani inclusiv, și care desfășoară pentru prima dată activitate economică prin intermediul unei societăți cu răspundere limitată;
d) numărul de asociați ai întreprinderii debutante nu poate fi mai mare de 5.
Procedura şi actele privind înregistrarea de stat a întreprinderilor debutante este reglementată de Legea nr. 220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali.
Pentru înregistrarea de stat a persoanei juridice se depun următoarele documente:
a) cererea de înregistrare, conform modelului aprobat de organul înregistrării de stat (formularul cererii este disponibil online pe site-ul ASP, compartimentul Informații utile/ Formulare tip);
b) hotărârea de constituire şi actele de constituire ale persoanei juridice, în funcţie de forma juridică de organizare, în două exemplare (pe site-ul ASP sunt expuse modele ale actelor respective);
c) declaraţia pe propria răspundere în ce priveşte întrunirea condiţiilor prevăzute în art. 5 din Legea nr. 179/2016;
d) informația despre beneficiarul efectiv/beneficiarii efectivi, în conformitate cu Legea nr. 308/2017 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului (formularul este disponibil online pe site-ul ASP, compartimentul Informații utile/ Formulare tip).
Organul înregistrării de stat informează că alegerea genurilor de activitate este la discreţia antreprenorului, ţinându-se cont de specificul activităţii şi actele legislative ce reglementează modul de constituire şi funcţionare a persoanelor juridice. Totodată, menționăm că persoana juridică cu scop lucrativ poate desfăşura orice activitate neinterzisă de lege, chiar dacă nu este prevăzut în actul de constituire.
Modalitatea perfectării şi depunerii actelor este reglementată în art. 8 din Legea nr. 220/2007, care stipulează că documentele pentru înregistrarea de stat a unităților de drept se perfectează în limba de stat şi:
a) fie se transmit organului înregistrării de stat în formă de documente electronice semnate cu semnătura electronică avansată calificată, eliberată în condițiile Legii nr. 91/2014 privind semnătura electronică și documentul electronic și ale actelor normative subsecvente acesteia (la adresa de e-mail: inregistrare.ud@asp.gov.md);
b) fie se depun la sediul organului înregistrării de stat pe suport de hârtie (lista Centrelor Multifuncționale ale ASP este disponibilă pe site-ul ASP);
c) fie se expediază organului înregistrării de stat pe suport de hârtie, prin scrisoare recomandată.
Înregistrarea de stat a întreprinderii debutante se efectuează în termen de o zi lucrătoare, în termen de 24 de ore, care se calculează din ziua lucrătoare imediat următoare celei în care au fost prezentate documentele necesare înregistrării.
Întreprinderea debutantă este scutită de la plata taxelor pentru înregistrarea de stat și furnizarea informației.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1466 vizualizări
Data publicării:
19 Ianuarie /2023 07:56
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
ASP | intreprinderi noi | taxa pentru înregistrarea de stat
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.