Analitica și statistica

Produsul intern brut în trimestrul I 2015*

Biroul Naţional de Statistică informează că, în trimestrul I 2015, Produsul intern brut pe serie brută, a însumat 24423 mil. lei preţuri curente de piaţă, în creştere - în termeni reali - cu 4,8% faţă de trimestrul I 2014. Pe seria ajustată sezonier, Produsul intern brut s-a majorat cu 0,7% faţă de trimestrul IV 2014 şi cu 4,7% faţă de trimestrul I 2014.

Evoluţia produsului intern brut trimestrial

Contribuţia categoriilor de resurse şi de utilizări la modificarea Produsului intern brut (PIB)

Categorii de resurse Valoarea adăugată brută pe economie s-a majorat, în ianuarie-martie curent, cu 5,2% în raport cu perioada respectivă a anului anterior, contribuind la formarea şi creşterea PIB cu 83,8% şi 4,3% respectiv. La creşterea PIB, în trimestrul I 2015 faţă de trimestrul I 2014 au contribuit, practic, toate ramurile economiei, contribuţii pozitive mai importante având următoarele ramuri:
  • Intermedierii financiari şi asigurările (+2,1%), cu o pondere de 9,4% la formarea PIB şi o majorare a valorii adăugate brute (VAB) cu 36,9%;
  • Industria extractivă şi industria prelucrătoare (+1,1%) cu o pondere de 12,1% la formarea PIB şi o majorare a VAB cu 9,1%;
  • Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+0,7%), cu o pondere de 18,4% la formarea PIB şi o creştere a VAB cu 3,9%;
  • Tranzacţiile imobiliare; activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (+0,5%), cu o pondere de 9,7% la formarea PIB şi o creştere a VAB cu 4,7%.
Cu câte 0,2% au influenţat creşterea PIB agricultura, silvicultura, pescuitul şi construcţiile, contribuţia cărora la formarea PIB fiind de 3,7% şi 2,9% respectiv. Valoarea adăugată brută în agricultură, silvicultură, pescuit şi construcţii s-a majorat cu 4,4% şi 6,2% respectiv. Administraţia publică şi apărare; asigurările sociale obligatorii; învăţământul; sănătatea şi asistenţa socială au fost activităţile care au influenţat negativ (-0,2%) indicele volumului fizic al PIB, înregistrând o diminuare a VAB cu 1,3%. Volumul impozitelor pe produse colectat la Bugetul Public Naţional s-a majorat cu 3,6% în raport cu perioada similară a anului anterior, contribuind la creşterea şi formarea PIB cu 0,6% şi 16,5% respectiv. Categorii de utilizări Din punct de vedere al utilizării PIB creşterea s-a datorat în principal:
  • Formării brute de capital fix, cu o contribuţie de +1,8%, consecinţă a creşterii cu 7,8% a volumului său;
  • Consumului final al gospodăriilor populaţiei, al cărui volum s-a majorat cu 0,7%, contribuind cu 0,6% la creşterea PIB.
O contribuţie pozitivă la creşterea PIB a avut-o şi exportul net (+2,1%), consecinţă a creşterii cu 6,3% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai mică a volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 1,1%. Este de remarcat, însă, soldul negativ al balanţei de plăţi. Ca urmare a scăderii volumului consumului final al administraţiei publice şi instituţiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei (cu 1,1%) acestea au avut o contribuţie negativă la creşterea PIB (-0,3%). Anexe: Resursele şi utilizările produsului intern brut în trimestrul I 2015 Notă: * Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stângă a Nistrului şi mun. Bender.

via | www.statistica.md

Instituții:

Biroul Naţional de Statistică al RM

1503 vizualizări

Data publicării:

16 Iunie /2015 09:18

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

PIB | Moldova | Biroul Național de Statistică

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon