Analitica și statistica

Cît cîștigă în Moldova furnizorii de servicii de acces la Internet

Volumul total al veniturilor provenite din vînzarea serviciilor de acces la Internet la puncte fixe a crescut, în trimestrul I al anului 2015, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu peste 13,1% (+29,7 mil lei) şi a însumat 256 milioane de lei, informează Noi.md. Agenţia Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) menționează că, potrivit datelor prezentate de cei 61 de furnizori de servicii de acces la Internet la puncte fixe, cele mai mari creşteri ale vînzărilor acestor servicii au fost înregistrate de companiile „Starnet Soluţii” şi „Moldtelecom”. Vînzările primei companii au sporit cu 28,6% şi au însumat 62,5 mil. lei, iar ale celei de-a doua companii – cu 9,8% şi au totalizat 159,5 mil. lei. Veniturile provenite din vînzarea serviciilor de acces la Internet la puncte fixe, prestate de compania „Orange Moldova”, au crescut cu 1% şi au alcătuit 4,9 mil. lei, iar volumul cumulat al vînzărilor realizate de ceilalţi 58 de furnizori ai serviciilor respective au sporit cu 5,2% şi au totalizat peste 29,1mil. lei. Urmare a acestei evoluţii, venitul mediu lunar per abonat (ARPU) la serviciile de acces la Internet la puncte fixe a crescut cu 4,4% şi a însumat 166,4 lei. Creşterea vînzărilor pe acest segment de piaţă se datorează, în principal, sporirii numărului de abonaţi la serviciile de acces la Internet în bandă largă, utilizării de către aceştia a ofertelor atractive de conectare la Internetul de mare viteză, care conţin cîteva servicii incluse în pachet (bundle). La finele perioadei de raport, poziţiile de piaţă, în funcţie de cifra de afaceri, ale celor mai mari furnizori de servicii transmisiuni de date şi acces la Internet la puncte fixe – „Moldtelecom”, „Starnet Soluţii” şi „Orange Moldova” - au suportat schimbări uşoare. În comparaţie cu primul trimestru al anului 2014, cota de piață a companiei „Starnet Soluţii” a crescut cu 2,8 puncte procentuale (p. p.) şi a alcătuit 23,1%, cota de piaţă a „Moldtelecom” a scăzut cu 2,1 p. p. şi a constituit 61,9%, iar cea a „Orange Moldova” s-a micşorat cu 0,3 p. p. și a însumat 2,7%. Ceilalţi 58 de furnizori deţineau împreună o cotă de piaţă de 12,3%.

via | www.noi.md

Instituții:

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI)

1877 vizualizări

Data publicării:

22 Iunie /2015 09:48

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

furnizori | internet | Moldova | servicii | cîștig | ANRCETI

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon