Analitica și statistica

Oferta de valută străină în iunie a acoperit cererea în Moldova la 120,1%

Cererea agenţilor economici de valută în iunie a acoperit oferta acesteia din partea persoanelor fizice la 120,1% faţă de 130,6% în luna mai. Potrivit agenţiei "Infotag", cu referire la datele Băncii Naţionale (BNM), cererea netă a agenţilor economici într-o lună a crescut cu 20,2% - până la $150,6 mil., atunci când oferta netă din partea persoanelor fizice cu doar 10,5% - până la $180,8 mil. În structura valutară a ofertei nete de valută străină din partea persoanelor fizice marea parte a aparţinut monedei europene - 53,3% (+1,5 p.p.), dolarului SUA - 24,1% (+1,1 p.p.) şi rublei ruseşti - 21,3% (-2,8 p.p.). În asemenea condiţii cursul mediu de schimb al valutei naţionale în raport cu dolarul SUA a constituit 18,4348, depreciindu-se cu 2,7% faţă de luna mai. În opinia experţilor bancari au existat premise pentru aprecierea leului, însă moneda naţională s-a depreciat, inclusiv din cauza incertitudinii politice provocată de demisia Guvernului. În pofida acestui fapt, persoanele fizice au cumpărat în iunie valută în sumă de $258,6 mil. (+$28,6 mil.), iar s-a vândut de circa patru ori mai puţin - $77,8 (+$9,4 mil.). Peste o jumătate din valuta cumpărată au revenit euro - $138,6 mil. (+16,8 mil.) în echivalent. 27,8% (-7,6 p.p.) - dolarului SUA şi 16,3% (-2,4 p.p.) - rublei ruseşti. La vânzare proporţiile au fost de 54,2%, 36,4% şi 4,9% respectiv.



via | www.noi.md

1252 vizualizări

Data publicării:

23 Iulie /2015 09:43

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

valuta | Moldova | schimb valutar | piata

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon