18
06 2015
888

Guvernul a fost demis

Curtea Constituțională a reacționat la sesizările președintelui țării și a luat o hotărâre privind interpretarea unor articole din Constituție care fac referire la demiterea Guvernului.

Curtea Constituţională a pronunţat ieri hotărârea privind interpretarea articolului 101 alineatele (2) și (3) din Constituție. Potrivit hotărârii, demisia prim-ministrului și a întregului Guvern intră în vigoare în momentul comunicării acesteia fie prin depunerea unei cereri la Parlament, fie prin emiterea unui anunț public.

Astfel, din hotărâre reiese că Guvernul Gaburici a demisionat odată ce anunțul a fost publicat. Or, încă la data de 12 iunie, pe pagina oficială a Executivului a fost plasat un atare anunț. Asta după ce, în dimineața aceleiași zile, prim-ministrul Gaburici a susținut un briefing în care și-a declarat demisia. Până la formarea noului Guvern, președintele țării trebuie să numească un prim-ministru interimar. În mediile de informare deja a apărut informația precum că aceste atribuții ar putea fi îndeplinite de Natalia Gherman, ex-ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Amintim că Guvernul Gaburici s-a întrunit în ultima sa ședință cu o agendă de peste 50 de hotărâri, printre care proiectul de ratificare a Acordului de finanțare privind implementarea programului ENPARD, instituirea Zilei portului național, investirea unor surse în dezvoltarea IMM-urilor, crearea Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească și altele. Însă, din hotărârea de azi a Curții Constituționale reiese că toate deciziile de ieri ale Cabinetului de miniștri sunt neconstituționale, în condițiile în care Guvernul a demisionat și, în continuare, îndeplineşte numai funcţiile de administrare a treburilor publice, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern.


via | mbc.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.