Știri

Banca Mondială a elaborat o Notă cu privire la sectorul forestier din Moldova

Banca Mondială a făcut ieri publică varianta finală a Notei cu privire la politica forestieră, care oferă o opinie independentă asupra sectorului silvic din Moldova. Documentul include un set de recomandări menite să contribuie la definirea obiectivelor domeniului și la identificarea oportunităților ce trebuie luate în considerare la implementarea Strategiei de cooperare a Băncii Mondiale cu ţară noastră, comunică Mpldpres. Publicația este scrisă în limbile română și engleză, iar din echipa de lucru au făcut parte reprezentanți ai Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Băncii Mondiale, Organizației Naţiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură în colaborare cu Agenția de Stat “Moldsilva” și Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice. Strategia Băncii Mondiale de parteneriat cu Moldova recunoaște că sectorul forestier are un rol important în asigurarea competitivității și atenuarea schimbărilor climatice, însa nu a beneficiat de atenția pe care o merită. Potrivit documentului, Banca Mondială trebuie să fie informată în procesul de elaborare a proiectelor silvice, cu evidenţierea principalelor probleme şi identificarea eventualelor acţiuni de soluţionare. În prezent Banca Mondială este implicată în unele activităţi legate de segmentul forestier al Moldova, cum ar fi proiecte de competitivitate agricolă, pentru gestionare durabilă a terenurilor, de captare a bioxidului de carbon și programul ENPI FLEG. În perspectivă Banca Mondială ar putea susţine modernizarea instituțiilor silvice și de cercetare, asigurarea durabilă cu produse din lemn, crearea plantațiilor energetice şi pădurilor stabile și diversificate etc.

via | www.moldpres.md

1515 vizualizări

Data publicării:

26 Iunie /2015 16:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Banca Mondială | Moldova | BIRD | sector forestier

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon