Știri

La mulți ani, SFS

Angajații SFS, veteranii acestuia, persoane din conducerea țării, deputați și foști deputați , oaspeți de la autoritățile fiscale de peste hotare cu care colaborează SFS s-au întrunit într-o ședință festivă pentru a consemna 25 de ani de la înființarea instituției. Semnificația momentului aniversar a fost subliniată și de intonarea în premieră a Imnului Serviciului Fiscal de Stat. Cuvintele Imnului despre marea responsabilitate a funcționarului fiscal, despre rolul SFS în colectarea veniturilor la bugetul public național și asigurarea securității economice a țării, au fost scrise de șeful IFPS Ion Prisăcaru. În luarea sa de cuvânt el a mulțumit persoanelor , care au activat în primii ani de existență a fiscului și prin eforturile lor, au contribuit la elaborarea legislației fiscale, la implementarea metodelor inovative de administrare fiscală. Cum să nu ne amintim în acest moment de o încărcătură emoțională aparte despre Valeriu Muravschi, ex-prim-ministru, care în 1990 a semnat decizia guvernului de atunci(Consiliului de Miniștri) privind crearea inspectoratelor fiscale, despre persoanele care au stat la conducerea autorității fiscale în perioada dificilă a primilor ani de existență - Boris Babov, Nicolae Luchian, Gheorghe Isopescu și alții, - a spus Prisăcaru. Șeful IFPS s-a referit la activitățile mai recente asupra cărora își concentrează atenția autoritatea fiscală - de îmbunătățire a relației cu contribuabilii, de lansare a unor servicii importante, inclusiv electronice, care reduc cheltuielile de timp și mijloace bănești, suportate la achitarea impozitelor și taxelor de către contribuabili - precum ar fi e-Factura, Contul curent al contribuabilului și altele. O mare atenție este acordată informării contribuabilului, creării condițiilor, ca acesta să se conformeze voluntar, onorându-și integral și la timp obligațiile fiscale. Rezultate sunt. Pe parcursul lunii trecute(iunie), încasările la bugetul de stat au atins cifra de 1 mlrd lei. Acum un an și jumătate, prin 2013, nivelul de acumulări era de 500 mil. lei. Ca să nu mai comparăm cu nivelul încasărilor, de exemplu, din 1999, de 2,5 mlrd lei pe tot anul. Noi am avut în 2014 încasări la bugetul public național de 23 mlrd lei, la bugetul de stat 9,3 mlrd lei. Anul acesta, dacă o să fim sănătoși, o să avem circa 12 mlrd lei, - a specificat șeful IFPS. Prisăcaru a dat asigurări că reformele vor continua. Fiscul își propune să devină o instituție prietenoasă pentru contribuabili, drept exemplu având modelul Agenției Fiscale Suedeze, care acordă asistență SFS. El și-a exprimat speranța că, în curând, va fi adoptat proiectul de lege ”Cu privire la activitatea SFS și statutul funcționarului fiscal”. Acesta prevede unificarea tuturor celor 36 de Inspectorate fiscale teritoriale, oferirea SFS reformat un grad de autonomie mai mare, precum și funcții, inclusiv de investigație operativă a infracțiunilor economice, care ar conduce la eficientizarea activității autorității fiscale. Îmi exprim încrederea că vom reuși să asigurăm un echilibru financiar în societate, un climat investițional previzibil. Vom reuși să relansăm Moldova, să investim în viitorul țării pentru a oferi cetățenilor bunăstare și stabilitate, precum ne solicită ambițiosul plan de aderare a Moldovei la UE, - a mai relevat Prisăcaru. Prim-ministrul interimar, Natalia Gherman a felicitat oamenii din SFS cu ocazia aniversării a 25-a de la crearea instituției, mulțumind pentru efortul depus în gestionarea unui sector foarte important al serviciului public de stat. Un sistem fiscal bine organizat şi eficient administrat constituie o premisă indispensabilă pentru ca economia naţională să se racordeze la standardele europene, - a spus Prim-ministrul interimar. Natalia Gherman a încurajat angajaţii din sectorul fiscal să implementeze politici performante, moderne, după modelul ţărilor europene, astfel încât Serviciul Fiscal de Stat să fie perceput ca o instituţie prietenoasă contribuabililor, cu un spectru larg de servicii electronice prestate, care vor contribui inclusiv la îmbunătăţirea mediului de afaceri din Republica Moldova. Cuvinte doar de laudă a avut pentru SFS ministrul în exercițiu al finanțelor Anatol Arapu, care a menționat dăruirea cu care își fac datoria oamenii, ce activează în subdiviziunile Fiscului. El a confirmat că actualmente, obiectivul de modernizare a Fiscului este unul prioritar, informând în acest sens, că, în stadiu de pregătire, se află un proiect al Băncii Mondiale în valoare de 20 mil. dolari SUA, care va permite dotarea Fiscului cu cele mai performante tehnologii. Se va îmbunătăți capacitățile de control asupra veniturilor obținute de contribuabili, dar și relația cu ei, reducându-se la minim factorul uman în această relație. Totodată, ministrul finanțelor în exercițiu a spus că, în următorii ani, în contextul implementării prevederilor Acordului de Asociere cu UE și Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv, parte a primului, va fi perfecționată și modernizată legislația fiscală. Reformei SFS îi revine un mare rol în contextul reformei administrației publice centrale în ansamblu. Și în acest sens guvernul și parlamentul ar trebui să acorde o atenție mai mare problemei remunerării muncii angajaților fiscali, majorării plăților salariale pentru ei. Doar astfel, vom putea elimina elementele de corupție din sistem, care, spre regret, se mai întâlnesc, - a adăugat Arapu. În reformarea și modernizarea Fiscului din Moldova un mare ajutor oferă Agenția Fiscală Suedeză. Reprezentanta acesteia Carina Silbo se află în Moldova alături de cei de Fisc de aproape 1,5 ani. Multe felicitări cu această frumoasă aniversare. După 25 de ani, la om, intervine vârsta maturității. Obiectivul SFS, ajuns la vârsta maturității, este ca prin acțiunile sale să redea încrederea cetățenilor, contribuabililor în instituția fiscală, dar și în ansamblu, în instituțiile publice, - a spus Carina Silbo. Rând pe rând au transmis emoțiile pe care le încearcă în legătură cu această frumoasă aniversare Nicolae Damian, șef al Inspectoratului Fiscal teritorial Ștefan Vodă, care a dat citire și unei poezii, exprimând prin vers recunoștință veteranilor Fiscului. Din numele acestora a vorbit Mihai Postu, fost șef al Inspectoratului teritorial Ungheni. Iar noua generație de funcționari fiscali a fost prezentată de către Veronica Vragalev, șefă de direcție la IFPS. Cu mare atenție au fost urmărite luările de cuvânt ale lui Romeo Florian Nicolae, vicepreședinte al Agenției Naționale de administrare fiscală a României și reprezentantului autorității fiscale din Azerbaidjan, Elchin Mammadov, Șef al direcției generale deservirea contribuabililor (Ministerul Impozitelor din Azerbaidjan). Cu aceste structuri similare SFS colaborează de mai mulți ani, iar ANAF a României și-a propus să ajute Fiscului din RM în implementarea reformelor prevăzute în Acordul de Asociere cu UE. Și, desigur, dispoziție bună a adus celor prezenți la ședința festivă directorul companiei Orange Moldova Ludmila Climoc, care a transmis felicitări și urări de bine și succes din partea contribuabililor. În cadrul ședinței festive a fost inaugurată Cartea de Onoare a SFS și prezentată medalia jubiliară ”25 de ani de la crearea SFS”. Primii s-au învrednicit de această medalie premierul interimar Natalia Gherman, ministrul finanțelor în exercițiu Anatol Arapu, Carina Silbo, expert al Agenției Fiscale Suedeze, reprezentanții autorităților fiscale române și azere, prietene a SFS. Iar cei mai buni funcționari fiscali au fost menționați cu diplome de onoare ale guvernului, precum și ale Ministerului Finanțelor și premii bănești. Astăzi, evenimentele prilejuite de marcarea aniversării a 25-a de la crearea SFS vor continua cu Ziua ușilor deschise, care se va desfășura atât la IFPS, cât și la inspectoratele fiscale teritoriale.
author icon

Maria Trifan

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2721 vizualizări

Data publicării:

02 Iulie /2015 09:50

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

SFS | angajat | aniversare

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon