Știri

Comunicat de presă: Centrul de mediere pe lângă CCI va deveni operațional în această toamnă, după intrarea în vigoare a noii legi privind medierea

Perspectivele activității Centrului de mediere pe lângă Camera de Comerț și Industrie în condițiile noii legi privind medierea, evoluțiile în domeniul medierii și dificultățile cu care se confruntă mediatorii au fost discutate în cadrul unei întrevederi a directorului Centrului de mediere pe lângă CCI, Andrei Balan, cu un grup de mediatori. Andrei Balan a explicat particularitățile noii legi privind medierea, cum ar fi scutirea de plata taxei de stat, investirea cu forță executorie a tranzacțiilor de împăcare în dosarul de mediere, etc. Totodată, Andrei Balan a informat asupra procedurii de selectare a mediatorilor ce vor fi implicați în activitatea Centrului de mediere, subliniind importanța experienței profesionale a mediatorilor pentru a asigura cele mai bune reputație și servicii ale Centrului și a câștiga încrederea operatorilor economici beneficiari. În prezent sunt în proces de elaborare regulamentele de funcționare a Centrului de mediere, iar mediatorii au fost invitați să se pronunțe asupra prevederilor acestora. Totodată, Andrei Balan a subliniat susținerea conducerii CCI pentru dezvoltarea medierii și existența unui număr mare de membri ai Camerei, care vor putea beneficia de soluționarea litigiilor comerciale prin intermediul medierii. Prezent la întâlnire, Ranse Howell, șef de echipă în cadrul Proiectului CEDR care sprijină dezvoltarea medierii în Moldova, a felicitat mediatorii cu încheierea a 45 de dosare în ultimul an, acesta fiind un număr impresionant, în comparație cu alte țări aflate la aceeași etapă de implementare a medierii. De exemplu, în Georgia, au fost mediate doar 4 dosare în 18 luni, a precizat Ranse Howell. Expertul a informat că a vizitat 6 filiale ale CCI, unde a avut întâlniri cu operatori economici, ce au exprimat un interes deosebit pentru oportunitățile de soluționare a litigiilor comerciale prin intermediul medierii. O întâlnire similară cu întreprinderile membre ale Camerei de Comerț și Industrie a avut loc astăzi la Filiala CCI din Soroca. Totodată, Ranse Howel a subliniat că e nevoie de un dialog mai amplu între mediatori, reprezentanții Centrului de mediere și Consiliul de mediere pentru a convinge comunitatea de afaceri de beneficiile medierii. Mediatorii prezenți la ședință au menționat că întâmpină o anumită rezistență din partea judecătorilor și a întreprinderilor de stat, dar și neîncredere din partea sectorului privat în procesul de mediere, acesta fiind încă asociat cu sistemul judiciar. Mediatorii au propus instruirea suplimentară a judecătorilor și derularea unei ample campanii de informare și conștientizare privind medierea, inclusiv pentru întreprinderile de stat. Andrei Munteanu, membru al Consiliului de mediere, a salutat crearea Centrului de mediere pe lângă Camera de Comerț și Industrie și a exprimat susținerea pentru dezvoltarea acestuia, dar și speranța în intensificarea colaborării cu centrele de formare inițială a mediatorilor pentru a oferi acestora oportunități suplimentare. Potrivit datelor Consiliului de mediere, în prezent, în Moldova sunt atestate 70 de birouri de mediatori și 655 de mediatori autorizați.

Instituții:

Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei

1487 vizualizări

Data publicării:

27 Iulie /2015 14:20

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Comunicat de presă | Centrul de mediere | CCI | legi

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon