Știri

În satul Todireşti, raionul Ungheni, va fi construit un depozit regional pentru deşeuri

Un depozit regional destinat stocării deşeurilor menajere pentru raioanele Ungheni, Nisporeni şi Călăraşi va fi construit în satul Todireşti (raionul Ungheni). Consiliul local a atribuit în acest scop, în cadrul şedinţei de ieri, un teren cu o suprafaţă de 20 de hectare, transmite Moldpres. Consiliul sătesc Todireşti a examinat mai multe variante pînă a selectat terenul potrivit, în aşa fel ca să fie satisfăcuţi şi localnicii. Mai mulţi săteni au participat la şedinţă şi s-au arătat mulţumiţi de decizia aleşilor locali. Ei au salutat iniţiativa construirii depozitului şi consideră că astfel vor fi lichidate gunoiştile neautorizate, iar nivelul calităţii vieţii populaţiei va creşte. Construcţia depozitului regional de la Todireşti se înscrie în Strategia de gestionare a deşeurilor în R. Moldova pentru anii 2013-2027, precum şi în Programul sectorial de management al deşeurilor pentru Regiunea de Dezvoltare Centru. Lucrările vor fi gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Ministerul Mediului, cu suportul Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei. Scopul proiectului constă în îmbunătățirea serviciilor publice locale din domeniul managementului deșeurilor, prin crearea unui sistem integrat de colectare în raioanele Ungheni, Nisporeni și Călărași. Sistemul va asigura gestionarea deșeurilor din zonă şi prevede colectarea, transportarea, tratarea și eliminarea deșeurilor într-un depozit regional.

via | moldpres.md

1663 vizualizări

Data publicării:

21 August /2015 09:15

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

construcții | deseuri | depozite | satul Todireşti

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon