Știri

Statul mai are 70 milioane de lei datorii față de agricultori pentru anul 2014

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ion Sulă, a declarat, în cadrul emisiunii Alb&Negru de la Unimedia, că statul mai are datorii către agricultori de 70 de milioane de lei pentru anul 2014. Ministrul susține că colegii de la Ministerul Finanțelor au dat asigurări că, până la data de 1 septembrie, restanțele să fie achitate integral. Aici vreau să fac o precizare. Până astăzi avem 150 milioane de lei achitate. Mai rămân încă 70 milioane de lei datorii din anul 2014. Am primit asigurări de la colegii de la Ministerul Finanțelor că până la data de 1 septembrie vor achitate datoriile integral. Au fost promisiuni că vor fi achitate până la 31 iulie, și în iunie, și în mai. În discuțiile pe care le-am avut cu producătorii agricoli, ei într-adevăr sunt în așteptare, au nevoie de aceste resurse financiare și speram că până la 1 spetembrie vor fi achitate. Asta pentru anul 2014 afirmă Ion Sula. De asemenea, el a specificat că pentru anul 2015 deja au fost depuse peste 1.000 decereri din partea agricultorilor, care cer subvenționarea a 225 milioane de lei. Cunoaștem că pentru anul 2015 deja avem depuse cereri pentru a primi subvenții, avem peste 1.400 de cereri. În total la moment, avem o valoarea de 225 milioane de lei din dosarele depuse pentru a fi subvenționate. Sperăm că banii vor ajunge la agricultori (pentru anul acesta) până la sfârșitul anului așa cum este stipulat în regulamentul pentru subvenționare în domeniul agriculturii, a adăugat ministrul.

via | unimedia.info

1125 vizualizări

Data publicării:

25 August /2015 09:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

datorii | agricultori | Ion Sula

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon