Știri

Furnizorul de căldură din Chișinău solicită consumatorilor să achite integral şi operativ restanțele

Până la demararea unui nou sezon de încălzire au rămas, practic, zile numărate, iar în aceste condiţii preocuparea „Termoelectrica” S.A. este de a încheia lucrările de mentenanţă şi reparaţii pentru a asigura calitatea şi continuitatea furnizării agentului termic pe perioada iernii, precum şi de a încasa plăţile restante pentru consumul de energie termică, pentru a onora obligaţiunile financiare faţă de Furnizorul de gaze naturale. Dacă la capitolul reparaţii executarea lucrărilor este pe ultima sută de metri, atunci la capitolul încasări Furnizorul continuă să desfăşoare ample acţiuni de recuperare a plăţilor restante. Precizăm că la momentul actual 43 317 apartamente din mun. Chişinău înregistrează restanţe de plată pentru consumul de energie termică de peste 1000 lei, inclusiv: - 18 467 apartamente înregistrează datorii de 1000 – 3000 lei; - 9503 apartamente înregistrează datorii de 3000 – 5000 lei; - 4886 apartamente înregistrează datorii de 5000 – 7000 lei; - 10461 apartamente înregistrează datorii care depăşesc suma de 7000 lei. „Termoelectrica” S.A. continuă să acorde suportul juridic necesar gestionarilor fondului locativ în vederea încasării plăţilor restante, inclusiv prin acţionarea în instanţa de judecată a rău-platnicilor şi executarea silită, conform prevederilor legislaţiei în vigoare. Administraţia „Termoelectrica” S.A. anunţă despre intensificarea acţiunilor de încasare a datoriilor şi face apel către consumatori să achite neîntârziat plăţile restante pentru a evita cheltuielile suplimentare ce ţin de dobânzile de întârziere, de judecată, de executare silită etc., precum şi aplicarea sechestrelor asupra bunurilor, cardurilor personale, limitarea în drepturi, inclusiv de a perfecta paşapoarte, de a părăsi hotarele Republicii Moldova ş.a.

via | cet2.md

2186 vizualizări

Data publicării:

29 Septembrie /2015 10:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

furnizor | căldură | datorii | achitari

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon