Știri

În sprijinul producătorilor de produse vitivinicole

Contribuția statului în sumă de 10 mln lei, neachitată în 2013 în Fondul Viei și Vinului, ar urma să fie trecută pentru anul 2015. O prevedere în acest sens conține proiectul Legii privind plata contribuțiilor obligatorii în Fondul Viei și Vinului, aprobat de guvern. Proiectul a fost elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în vederea asigurării condițiilor echitabile de participare a plătitorilor de contribuții obligatorii și a statului la formarea Fondului Viei și Vinului. Legea viei și vinului din februarie 2013 prevede participarea statului la formarea Fondului Viei și Vinului, prin alocarea anuală a mijloacelor din buget, în mărime egală cu suma transferată de către producătorii de produse vitivinicole în anul precedent. Însă nu mai mult de 5% la sută din Fondul de subvenționare a producătorilor agricoli pentru anul respectiv. În primul an de activitate a Oficiului Viei și Vinului, potrivit Legii viei și vinului, suma mijloacelor, pe care statul trebuia s-o aloce constituia 2,5% din Fondul de subvenționare a producătorilor agricoli - 10 mln lei. Din motivul că Oficiul Viei și Vinului și-a lansat activitatea la finele anului 2013 și din lipsa mijloacelor, statul nu și-a onorat obligațiile față de Fondul Viei și Vinului. Producătorii de sectorul vitivinicol însă au transferat în acest Fond 13 mln lei Trecerea celor 10 mln lei, neachitate de către stat în 2013 pentru 2015 ar restabili principiul de solidaritate , pus în baza formării Fondului Viei și Vinului și ar constitui o mână de ajutor pentru producătorii vitivinicoli. Starea lor financiar - economică s-a înrăutățit esențial după anunțarea embargoului la exportul de vinuri pe piața rusă, în septembrie 2013. Tot pentru ai ajutora pe producătorii de produse vitivinicole, documentul aprobat de guvern mai propune ca acestora să nu le fie calculate și aplicate penalități pentru neachitarea în termen a contribuțiilor obligatori pe 2014 în Fondul Viei și Vinului. De asemenea se prevede ca sumele de contribuții transferate de către producători în 2013 și trecute în contul obligațiilor de plată pentru 2015 și anii următori să nu fie inclusă în componența cheltuielilor care vor fi deduse în 2015 și în anii următori, acestea fiind incluse în cheltuielile pe 2013.
author icon

Maria Trifan

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1369 vizualizări

Data publicării:

08 Octombrie /2015 09:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

producatori | produse | contributii | Proiect

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon