Știri

Consiliul Economic al Prim-ministrului a discutat problema controalelor de stat în Republica Moldova

Premierul Valeriu Streleț a prezidat ieri şedinţa Consiliului Economic al Prim-ministrului, la care au participat şi reprezentanţi ai Băncii Mondiale, Delegaţiei UE în Republica Moldova şi alți parteneri de dezvoltare. În debutul şedinţei, s-au trecut în revistă deciziile anterioare ale Consiliului, fiind constatate restanţe la capitolul implementării acestora. În acest context, Valeriu Streleţ a menţionat că toate deciziile şi propunerile agreate de membrii Consiliului Economic al Prim-ministrului, inclusiv cele din perioada de până la învestirea actualului Guvern, urmează să fie executate pentru a asigura realizarea obiectivului primordial al acestei platforme de dialog dintre Guvern şi mediul de afaceri - înlăturarea constrângerilor în dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova și asigurarea unui climat investițional cât mai favorabil. Subiectul de bază al discuţiei l-a constituit controlul de stat. S-a examinat impactul acestora asupra exporturilor şi importurilor, măsurile de optimizare a procesului de planificare și efectuare a controalelor, precum şi de înlăturare a riscului corupției și minimizarea efectelor negative asupra antreprenorilor din Republica Moldova. Reprezentanţii mediului de afaceri au invocat nereguli în efectuarea controlului de stat asupra activităţii de întreprinzător. Potrivit lor, unele autorități publice intervin în activitatea agenților economici fără a avea cauze clare, fără decizii de control și alte documente oficiale necesare. Totodată, a fost semnalat și faptul că Sistemul Registrului de Stat al Controalelor (platforma informaţională controale.gov.md), nu este valorificată de către o serie de instituții de stat abilitate cu funcția de control. Astfel, din 28 de instituții, doar 8 utilizează această platformă în conformitate cu legislația în vigoare. Şeful Guvernului a cerut instituţiilor de resort să asigure transparenţa în exercitarea funcţiilor de control şi să combată riscurile de corupţie. Totodată, Prim-ministrul a încurajat oamenii de afaceri să își revendice drepturile, să insiste asupra respectării tuturor procedurilor și să denunţe orice tentative de abuz din partea organelor de control şi a dat asigurări că acestea vor fi examinate cu atenţie, dar şi a subliniat necesitatea desfăşurării activităţii în strictă conformitate cu legislaţia şi neadmiterea fraudelor fiscale. Următoarea şedinţă a Consiliului Economic al Prim-ministrului va fi dedicată dezbaterii politicii bugetar-fiscale pentru anul 2016.

via | gov.md

Instituții:

Guvernul Republicii Moldova

1921 vizualizări

Data publicării:

09 Octombrie /2015 09:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Consiliul Economic | mediul de afaceri | Export | import

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon