Știri

Deţinătoare de terenuri agricole, ar putea fi asigurate medical din contul statului

Gravidele, parturientele şi lăuzele neangajate, deţinătoare de terenuri agricole, ar putea fi asigurate medical din contul bugetului de stat. O prevedere în acest sens a fost inclusă în proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, care a fost aprobat în şedinţa de joi, 15 octombrie, a Guvernului. Prin această modificare, persoanele menţionate mai sus vor fi egalate în drepturi cu categoriile de persoane asigurate din contul bugetului de stat, atât pentru perioada pre, cât şi post natală. Astfel, va fi înlăturată încă o inechitate socială care există între femeile gravide, îndeosebi în zona rurală, a menţionat ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan, în şedinţa Executivului. Actualmente, gravidele, parturientele şi lăuzele neangajate, care deţin terenuri agricole, achită prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă. Proiectul de lege urmează a fi remis Parlamentului spre examinare şi adoptare.

via | cnam.md

Instituții:

Compania Naţională de Asigurări în Medicină a RM

1447 vizualizări

Data publicării:

16 Octombrie /2015 09:15

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

terenuri agricole | CNAM | asigurarea medicala

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon