Știri
Parlamentul a aprobat modificările Legii cu privire la Banca Națională
Parlamentul a aprobat proiectul de modificare a Legii cu privire la activitatea Băncii Naționale a Moldovei. Documentul prevede instituirea a două organe colegiale de conducere a BNM, dar și instituirea unui organ de supraveghere continua a activității BNM. Organul de supraveghere va fi compus din șapte membri, dintre care cinci vor fi desemnați de Parlament, iar ceilalți doi de președintele țării și Guvern. Organul executiv al Băncii va fi Comitetul executiv, compus din cinci membrie desemnați de Legislativ. Acesta va exeercita conducerea executivă a BNM și realizarea atribuțiilor de bază a le acesteia. Astfel, Banca Națională își va fortifica activitatea față de Parlament. În ceea ce privește modalitatea de revocare din funcție a membrilor organelor de conducere a Băncii Naționale, autorii susțin că aceasta a fost adaptată prevederilor Statutului Băncii Centrale Europene. Proiectul de lege prevede dreptul membrilor organelor de conducere ale Băncii Naționale de a contesta hotărârea de revocare în instanța de judecată. Documentul modifică și procedura de aprobare a devizului de cheltuieli al BNM. Astfel, acesta va fi aprobat de Consiliul de supraveghere, care, ulterior, va efectua monitorizarea executării acestuia. Menționăm că proiectul în cauză a fost înregistrat în Parlament încă în martie 2012. Aprobarea acestuia a fost însă amânată de mai multe ori.
via | agora.md
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1522 vizualizări
Data publicării:
30 Iulie /2015 11:46
Domeniu:
Noutăți
Etichete:
parlament | modificari | legi | Banca Naţională a Moldovei
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.